Economie
Dragoș Damian: 8 milioane de pacienți nu vor mai găsi în farmacii medicamente ieftine
Prognozele arată că taxa clawback va ajunge în trimestrul IV la 30%, iar in aceste condiţii toate medicamentele care costă sub 25 lei nu vor mai putea fi fabricate în ţară, arată un comunicat al PRIMER – Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România.
Cei 8 milioane de pacienţii care utilizează medicamentele ieftine, în marea lor majoritate cu venituri mici şi pensionari, nu le vor mai găsi în farmacii începând cu 2019, apreciază patronatul.
PRIMER, Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România, reuneşte 16 fabrici de medicamente din ţară, atrage atenţia că taxa clawback introdusă în 2009 şi aplicată exclusiv producătorilor de medicamente, a crescut în trimestrul I din 2018 cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017 şi cu aproape 55% faţă de trimestrul I din 2016, ajungând astfel la 24,13%, al treilea procent că mărime de când taxa a fost introdusă.
“Toate analizele de prognoză făcute de analişti arată că cel târziu în trimestrul IV din 2018 taxa va atinge nivelul record de 30%”, a declarat Dragoş Damian, director executiv PRIMER. “Asta înseamnă că o fabrică de medicamente din ţara este obligată la plată a 30% taxa pe cifră de afaceri şi 16% impozit pe profit, lucru absolut nesustenabil”, a completat Damian.
Evoluţia taxei clawback din ultimii 2 ani a făcut că peste 2.000 de medicamente, în marea lor majoritate costând sub 25 lei şi fabricate în ţara, să dispară din farmacii şi spitale. La o taxa clawback de 30% toate medicamentele care costă sub 25 de lei sunt nerentabile iar producătorii vor fi obligaţi în cele din urmă să le scoată din portofoliu. Mai mult, plătind aproape 50% taxe şi impozite, fabricanţii din ţara nu au cum să se dezvolte în continuare, pierzând din competitivitate. Astfel că escaladarea acestei taxe face rău la toată lumea: pacienţii nu mai găsesc medicamentele de care au nevoie la preţul corect, sistemul sanitar va trebui plătească mai mult pentru tratamente mai scumpe iar industria nu va putea să-şi continue planurile de modernizare şi extindere, arată comunicatul PRIMER.
Producătorii de medicamente care au fabrici în România, indiferent de capital, au plătit în ultimii 5 ani sute de milioane de lei în contul taxei clawback, în loc să investească în extinderea şi modernizarea capacităţilor de producţie, în transferuri tehnologice de produse noi şi în angajarea mai multor specialişti în cercetare şi dezvoltare. “Pentru a da un exemplu asupra impactului negativ al politicilor publice din domeniul manufacturii de medicamente din România, este suficient să arătăm că în 2006 se fabricau în ţară pentru desfacere pe piaţă internă 314 milioane de cutii de medicamente, în vreme ce în 2016 se fabricau doar 190 de milioane, o scădere de 40% în 10 ani”, a concluzionat Dragoş Damian.
PRIMER apreciază că singură măsură care poate frână dispariţia din spitale şi farmacii a medicamentelor ieftine este scutirea de “taxa clawback” a medicamentelor care costă mai puţin de 25 lei.