Economie

ASF constituie un grup de lucru extins pentru actualizarea legislației RCA

A.S.F. prin sectorul asigurări – reasigurări își propune constituirea unui grup de lucru extins care să analizeze efectele noii legislații cu privire la asigurarea de răspundere civilă auto și să identifice soluții de îmbunătățire a acesteia, având în vedere împlinirea unui an de la aplicarea noilor prevederi, care au contribuit la stabilizarea pieței RCA.

„Consiliul A.S.F. a aprobat înființarea Grupului de lucru RCA în vederea analizării aspectelor menționate, a identificării măsurilor ce se impun în urma analizei și a formulării de propuneri în vederea modificării legislației RCA. Grupul va include reprezentanți A.S.F., ai asociațiilor de protecție a consumatorilor, ai pieței de asigurări și de intermediere în asigurări, ai asociațiilor de transportatori, reprezentanți ai unităților reparatoare, ai RAR, Consiliul Concurenței, reprezentanți ai producătorilor auto și a sistemelor specializate în domeniu”, se arată într-un comunicat al ASF.

Leonardo Badea, președintele ASF, declară:  „După un an de aplicare a noii legislații RCA, în care schimbările radicale aduse de aceasta au asigurat o mai bună susținere a intereselor cetățenilor și a mediului economic românesc, este momentul unei analize. În plus, prin solicitarea Uniunii Europene, trebuie să ne asigurăm de convergența legislației românești cu cea europeană, aspect de asemenea prioritar pentru noi. În același timp nu vom face rabat de a apăra drepturile și interesele cetățenilor români, eventualele modificări aduse urmând a fi susținute de abordărileprevăzute de cadrul european din perspectiva reglementării, supravegherii, controlului, a aplicării unor noi reguli de conduită corecte pentru piața românească”.


„Piața asigurărilor, în ultimul an, s-a stabilizat şi a devenit mai predictibila îndreptându-se spre atingerea dezideratului de piaţă matura. Aceste aspecte au functionatin avantajulasiguratilor prin stabilizarea tarifelor şi crestereacalitatii serviciilor. Dialogul cu asociațiile de consumatori sau alte asociații care urmăresc interesele asiguraţilor, dincolo de interesele lor comercialeramâne un factoresențial pentru buna funcționare a întregului sistem. Analiza pe care o propunem ar trebui să identifice zonele unde putem aduce îmbunătățiri, având în vedere că societatea, economia şi implicit asigurările se afla într-ocontinuăevolutie, la care trebuie să ne adaptăm prin identificarea celor mai bune soluţii”, declară, la rândul său, Cornel Coca Constantinescu, vicepreședinte ASF, responsabil cu sectorul Asigurări-Reasigurări.

Etichete: rca asf
Ultimele Stiri
abonare newsletter