Economie

Euro a crescut în septembrie cu doi bani

Finalul verii nu a fost unul de bun augur pentru leu, care a pierdut doi bani față de euro, peste 4,2 bani comparativ cu dolarul și circa un ban față de francul elvețian.

Evoluția a fost influențată de modul în care a fluctuat în rândul investitorilor aversiunea față de risc pe piețele internaționale, de decizia Rezervei Federale americane de a majora dobânda sa de politică monetară cât și criza de la vârful conducerii PSD.

De la 4,6440 lei, la sfârșitul lui august, cursul euro a crescut în 27 septembrie la 4,6647 lei, luna fiind încheiată la 4,6637 lei, într-o ședință în care de la o deschidere la 4,664 – 4,666 lei, euro a scăzut spre finalul zilei până la 4,652 lei, cu închiderea la 4,654 lei.


Conform unei sondaj realizat de CFA România, „valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,6935, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7375", se arată într-un comunicat de presă.

Cursul dolarului american a crescut în perioada analizată de la 3,9575 la 4,0210 lei, cotațiile de la sfârșitul perioadei fluctuând între 3,995 și 4,032 lei.


Media monedei elvețiene a fluctuat între 4,0984 și 4,1276 lei, luna fiind încheiată la 4,1248 lei. Deprecierea de la finalul perioadei la 1,14 franci/euro ar putea să readucă cursul spre valorile de 3,9 – 4 lei.

Perioada de scădere a indicilor ROBOR s-a încheiat, chiar dacă BNR a realizat o nouă operațiune de tip repo, prin care a împrumutat băncile comerciale cu 6,5 miliarde lei, cu o dobândă de 2,50%, egală cu cea de politică monetară.


Indicele ROBOR la trei zile a încheiat intervalul pe creștere la 3,17% iar cel la șase luni a urcat la 3,39%. Și indicii pe termen mai lung au crescut. Cel la nouă luni a urcat la 3,48% iar cel la 12 luni la 3,53%.

Același sondaj CFA România apreciază că rata medie a ROBOR cu scadenţa de 3 luni anticipată peste 12 luni este 3,88%.


Evoluția perechii euro/dolar a fost influențată de decizia Fed de a majora dobânda sa cheie la 2 – 2,25% dar și de propunerea de buget a guvernului Italian.

Comunicatul de presă care a urmat ședinței Fed indică menținerea politicii de înăsprire a condițiilor de creditare, cu o nouă majorare a dobânzii-cheie în decembrie, încă trei anul viitor şi una în 2020.


Guvernul Italiei, format din Mişcarea 5 Stele şi Liga Nordului, a anunțat că a ajuns la un acord și că va ignora cerinţele UE, stabilind un deficit bugetar de 2,4% din PIB.

După o creștere la 1,1815 dolari, la începutul perioadei, euro a scăzut la sfârșitul ei la 1,157 – 1,1651 dolari, cu piețele americane închizându-se la 1,1604 dolari.

Indice compozit calculat de Bloomberg a încheiat perioada la 6.538 dolari, față de 6.694,08 dolari, joi seară.

Analiza cuprinde perioada 24 – 28 septembrie

Etichete: dolar american euro
Ultimele Stiri
abonare newsletter