Economie

Leul a recuperat o parte din pierderile de marți

Moneda națională a avut o ședință mai liniștită, pe fondul reducerii aversiunii față de risc de pe piețele internaționale, și a reușit să recupereze o parte din pierderile suferite marți.

Cursul euro a scăzut de la 4,6658 lei, maximul ultimelor trei luni, la 4,6643 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,664 și 4,668 lei. Cotațiile de la ora 14:00 fluctuau în jurul valorii de 4,665 lei.

Media dolarului american a scăzut de la 4,0507 la 4,0326 lei, în timp ce cotațiile s-au mișcat în culoarul 4,026 – 4,045 lei.


Moneda elvețiană se deprecia pe piețele internaționale la 1,136 – 1,142 franci/euro, astfel că media ei a coborât de la 4,1183 la 4,0884 lei, pierzând astfel o bună parte din câștigurile înregistrate acum două zile.

Consiliul de Administraţie al BNR a decis ieri să menţină dobânda sa de politică monetară la 2,50%, nivel care a fost stabilit în luna mai. Dobânzile pentru facilitatea de depozit au stagnat la 1,50% iar cea pentru facilitatea de creditare la 3,50%.


Decizia nu a influențat evoluția dobânzilor interbancare iar indicii ROBOR nu au cunoscut schimbări importante. Reamintim că BNR a împrumutat luni băncile comerciale cu 9,7 miliarde lei, pentru o săptămână.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a crescut de la 3,15 la 3,16%, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,40%. Indicii ROBOR la nouă luni și 12 luni s-au oprit, la rândul lor, la 3,48%, respectiv la 3,53%.


Monedele din regiune aveau evoluții contradictorii față de euro. Cea poloneză se deprecia la 4,285 – 4,301 zloți iar cea maghiară se aprecia la 322.4 – 323,3 forinți.

Marcările de profit survenite după raliul apreciativ al monedei americane, provocat de majorarea dobânzii de către Rezerva Federală dar și de proiectul bugetului italian pentru 2019, care prevede un deficit de 2,24% din PIB, care ar putea aduce un Italexit, au adus o zi mai liniștită pentru euro.


Perechea euro/dolar creștea 1,1536 – 1,1593 dolari, după scăderea de marți la minimul ultimei luni și jumătate de 1,1505 dolari.

Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg era stabilit ieri la prânz la 6.424,54 dolari.


Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00
 

Etichete: tranzactii euro leu
Ultimele Stiri
abonare newsletter