Economie

Comisia Europeană: Cluj-Napoca a primit finanţare pentru acţiuni inovatoare

Comisia Europeană (CE) a anunţat miercuri cele 22 de oraşe câştigătoare în cadrul celei de-a treia cereri de proiecte privind acţiunile urbane inovatoare, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Astfel, 92 de milioane de euro din partea Fondului European de Dezvoltare Regională vor finanţa soluţii inovatoare pentru abordarea provocărilor urbane, cum ar fi calitatea aerului, schimbările climatice, locuinţele, locurile de muncă şi competenţele pentru economia locală.

Cluj-Napoca este primul oraș din Estul Europei care primește o finanțare nerambursabilă de 98% de la Comisia Europeană, prin programul Urban Innovative Actions. Proiecul de finanțare a fost depus de către Primăria Cluj-Napoca, în valoare de 5,6 milioane de euro și are ca obiect analiza si testarea unor scenarii care să permită sectorului cultural, academic, de afaceri și administrației și, în general, comunității să se pregătească pentru schimbările pe care următorii 20 de ani le vor aduce în piața forței de muncă.


„Viitorul orașului depinde de muncă și vrem să ne asigurăm că ne putem pregăti ca oraș din timp pentru schimbările sociale și de tehnologie care au loc în acest moment în lume. Putem face acest lucru cel mai bine printr-un parteneriat puternic între administrația locală, mediul cultural, academic, de afaceri și cel social. Ne bucurăm că prin acest proiect putem să punem în valoare investiția de la CREIC aducând în acest fel dotări specifice industriei 4.0, în valoare de 2 milioane de euro”, a declarat primarul Emil Boc.

„Cluj Future of Work” urmărește ca timp de trei ani să implementeze tranziţia la tehnologia 4.0, oferind training și dezvoltare de noi competențe pentru persoanele pregătite în prezent pentru locuri de muncă aflate în risc de dispariție ca urmare a automatizării.


Oraşele care au primit finanţare şi domeniile sunt: locuri de muncă şi competenţe în cadrul economiei locale: Aveiro (Portugalia), Cluj-Napoca (România), Cuenca (Spania), Eindhoven (Olanda), Vantaa (Finlanda), Ventspils (Letonia); adaptarea la schimbările climatice: Amsterdam (Olanda), Barcelona (Spania), Manchester (Marea Britanie), Riba-roja de Túria (Spania), Sevilla (Spania), Paris (Franţa); calitatea aerului: metropola Aix-Marseille Provence (Franţa), Breda (Olanda), Helsinki (Finlanda), Ostrava (Cehia), Portici (Italia); locuinţe: Bruxelles (Belgia), Budapesta (Ungaria), Gent (Belgia), Mataró (Spania), metropola Lyon (Franţa).

abonare newsletter