Economie

Clujenii scapă de penalităţi dacă achită impozitele până la finalul anului

<p />Persoanele fizice vor beneficia, la fel ca şi firmele şi persoanele fizice autorizate, de facilitatea anulării penalităţilor dacă achită până la finalul anului obligaţiile restante la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale, a precizat ieri, într-o conferinţă de presă, ministrul Finanţelor Publice (MFP), Gheorghe Ialomiţianu.

Doru Dudaş, directorul Direcţiei de Legislaţie Fiscală din MFP, a explicat că este vorba de obligaţiile tuturor contribuabililor, persoane fizice şi firme, către bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale, administrate de ANAF.

Dacă restanţele vor fi achitate până la 30 iunie 2012, penalităţile vor fi reduse în proporţie de 50%. În cazul persoanelor fizice sunt vizate spre exemplu obligaţiile fiscale la contractele de închiriere sau cele de drepturi de autor.


Guvernul a aprobat miercuri modificările Codului Fiscal şi Codului de procedură fiscală, care prevăd şi măsuri de sprijin pentru firmele în dificultate financiară din cauza crizei, printre care anularea penalităţilor pentru cei care vor plăti obligaţiile principale şi majorările până la sfârşitul anului, respectiv o reducere de 50% a penalităţilor pentru cei care achită până la 30 iunie 2012. De aceste facilităţi vor beneficia şi firmele care solicită eşalonări la plată. Aproximativ 330.000 de firme datorează statului 17 miliarde lei (inclusiv majorări de întârziere), la care se adaugă penalităţi de 2,5 miliarde lei, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter