Economie

ANALIZĂ ECONOMICĂ Principalele valute s-au apreciat la început de an

Prima ședință a pieței valutare din acest an nu a fost de bun augur pentru leu, care s-a depreciat în linie față de principalele valute. În schimb, "taxa pe lăcomie" pare a da bătăi de cap băncilor, care au "ales" să scadă valoarea indicilor ROBOR.

Cursul euro a crescut de la 4,6639 lei, la finalul lui decembrie, la 4,6656 lei, maxim al ultimei luni și jumătate. În cursul nopții cotațiile euro au crescut pe plan internațional la un vârf de 4,673 lei, insă tranzacțiile din piața locală s-au realizat în culoarul 4,661 – 4,667 lei, cele de la ora 14:00 plasându-se în jurul valorii de 4,667 lei.

Media dolarului american a sărit de la 4,0735 la 4,1016 lei, cotațiile lui crescând la 4,094 – 4,122 lei. Moneda elvețiană s-a apreciat pe piețele internaționale la 1,118 – 1,125 franci/euro, astfel că media ei a urcat de la 4,1404 la 4,1529 lei, care reprezintă un nou maxim al ultimelor 17 luni


Indicii ROBOR au continuat să scadă, mișcare care s-a amplificat după apariția "taxei pe lăcomie".

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 3,02 la 2,99%, cel mai redus nivel din începând cu iunie 2018, iar indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,30%, cel mai scăzut nivel din iulie trecut.


Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a scăzut de la 3,42 la 3,40% iar cel la 12 luni de la la 3,51 la 3,50%.

Monedele din regiune aveau ușor descendentă față de euro, comparativ cu finalul anului trecut. Cea poloneză fluctua între 4,284 și 4,313 zloți iar cea maghiară între 322,1 și 323,9 forinți. După o creștere la începutul acestui an la aproape 1,155 dolari, euro scădea ieri la 1,1310 – 1,1384 dolari.


Prețul unciei de aur creștea la fixingul de dimineață al pieței londoneze la 1.292 dolari, maxim al ultimelor șase luni, aceasta fiind considerată drept o valoare refugiu în perioadele în care se manifestă turbulențe pe plan economic. La noi, gramul de aur a urcat la 169,8613 lei.

Indicele bitcoin calculat de Bloomberg se plasa ieri la prânz la 3.833 dolari, în ușoară scădere comparativ cu miercuri seară.


*Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00*
analiză realizată de Radu Georgescu

Ultimele Stiri
abonare newsletter