Economie
Facilităţi cu privire la penalităţi
<p />Prevederile ordonanţei pentru modificarea şi completarea Legii nr 571/2003 privind Codul Fiscal au intrat în vigoare prin publicarea în Monitorul Oficial.
Astfel, penalităţile de întârziere la obligaţiile fiscale restante la 31 august 2011 se anulează dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora se plătesc de către contribuabili până la sfârşitul anului sau se reduc cu 50% dacă plata se face până la 30 iunie. De asemenea, termenul de depunere a declaraţiei recapitulative D390 este acum data de 25 inclusiv a lunii următoare unei luni calendaristice, faţă de data de 15 care era prevăzută în Codul Fiscal până acum. A.T.