Economie

Farmec, prezentă la cele două evenimente europene majore desfășurate la Cluj. Vezi cu ce vrea să-i atragă pe europeni!

Compania clujeană este prezentă la cele două evenimente europene care au loc la Cluj pentru a facilita interacțiunile dintre brandul românesc și invitații europeni.

Farmec va dispune de o zonă special amenajată la Summitul Start-up Europe organizat de Comisia Europeană și Conferința COTER a Comitetului European al Regiunilor pentru a oferi sfaturi și recomandări de produse, consultanță specializată pentru anumite nevoi ale tenului, precum și sesiuni gratuite de machiaj pentru invitații europeni, realizate de un make-up artist.

“Suntem încântați să ne alăturăm inițiativelor europene care au loc pe plan local și să promovăm delegaților europeni prezenți portofoliul nostru dezvoltat cu 100% capital românesc și inspirat din valorile în care credem: tradiție, pasiune, eficiență și inovație. Farmec este o companie care a dus cu succes renumele producției românești de cosmetice și peste hotare și ne bucurăm să aflăm, ori de câte ori putem, impresiile directe ale consumatorilor de pe plan extern și să luăm parte activ la dezvoltarea României în context internațional”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec.


Farmec S.A. Cluj-Napoca este cel mai mare producător de cosmetice cu capital 100% românesc. Compania are certificare internaţională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.

Etichete: cluj farmec
Ultimele Stiri
abonare newsletter