Economie

ANALIZĂ Euro s-a apreciat la final de săptămână

Perioada analizată a fost liniștită pentru leu, în cea mai mare parte a ei, pe fondul revenirii capitalurilor speculative pe piețele de la marginea zonei euro, în căutarea unor plasamente cu randamente cât mai ridicate, după ce Rezerva Federală americană s-a arătat pregătită să reducă dobânda sa cheie.

Cursul monedei unice a fluctuat între 4,7199 și 4,7224 lei, pentru ca la finalul perioadei să sară la 4,7351 lei, într-o ședință în care deschiderea și închiderea s-au realizat la 4,724 lei! La jumătatea zilei a apărut un vârf al cererii care a ridicat euro la 4,739 lei. Mișcarea a fost temperată, probabil, de o intrare discretă a BNR în piață. În opinia analiștilor, banca centrală ar fi injectat de la începutul anului circa 3 miliarde de euro pentru a ține sub control cursul.

Sondajul din luna mai realizat în rândul analiștilor grupați în cadrul CFA România continuă să anticipeze o evoluție depreciativă a leului. Valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7911 lei/euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie este de 4,8384 lei/euro.


Media dolarului american a crescut de la 4,1434 la 4,1587 lei, la sfârșitul perioadei, când cotațiile din piață au fluctuat între 4,15 și 4,166 lei.

Moneda elvețiană și-a consolidat aprecierea față de cea unică, ea fluctuând pe piețele internaționale în culoarul 1,106 – 1,114 franci/euro. Aceasta a făcut ca media să crească de la 4,2506 la 4,2649 lei, maxim al ultimilor aproape patru ani.


Prețul gramului de aur a atins la jumătatea perioadei analizate maximul ultimilor aproape șapte ani, de 190,5222 lei, în condițiile în care uncia a urcat pe piețele specializate la 1.440 dolari.

La sfârșitul intervalului, uncia de aur valora circa 1.410 dolari, iar prețul gramului a fost stabilit de BNR la 188,9215 lei.


Începând de astăzi va fi anunțată de către BNR noua valoare a Indicelui de Referinţă pentru Creditele acordate Consumatorilor (IRRC), care a fost în trimestrul al doilea de 2,36%.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,23%, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 3,37%.


Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,49%, iar cel la 12 luni la 3,54%.

Rămâne de văzut cum va fi gestionată valoarea indicilor. Sondajul CFA România indică faptul că „rata anticipată a inflatiei pentru orizontul de 12 luni (iunie 2020/iunie 2019) a înregistrat o valoare medie de 4,12%”.


Perechea euro/dolar a avut o evoluție stabilă, 1,1347 – 1,1413 dolari, piețele americane închizându-se la sfârșitul perioadei la 1,1370 dolari.

Bitcoin a cunoscut în ultimele săptămâni o puternică apreciere, reușind să atingă, la jumătatea celei trecute, un maxim de 13.852 dolari. A urmat o scădere joi seară la 10.686 dolari, pentru ca la finalul perioadei media indicatorilor urmăriţi de Bloomberg să urce la peste 12.200 dolari. Reamintim că recordul de peste 19.500 dolari a fost atins în decembrie 2017.

Analiza cuprinde perioada 24 – 28 iunie, analiză realizată de Radu Georgescu

Ultimele Stiri
abonare newsletter