Economie

ANALIZĂ. Ușoară scădere a cursului euro spre 4,75 lei

Evoluția perechii euro/leu în prima ședință a pieței valutare care a urmat instalării noului guvern PNL a fost una calmă.

Cursul euro a scăzut de la 4,7550 la 4,7540 lei. Tranzacțiile din prima jumătate a zilei s-au realizat în culoarul 4,75 – 4,755 lei. După anunțarea mediei de către BNR a urmat o creștere la 4,758 lei, transferurile de la ora 14:00 efectuându-se în jurul valorii de 4,756 lei.

Cursul dolarului american a urcat de la 4,26 lei, minim care nu a mai fost atins din tila parte a lui august, la 4,2742 lei.


Moneda elvețiană a revenit pe o ușoară apreciere, fluctuând între 1,099 – 1,103 franci/euro, astfel că media ei a urcat de la 4,3104 la 4,3138 lei.

Noul ministru de finanțe, Florin Cîțu, a spus marți dimineață că „ambiţia noastră rămâne să rămânem în 3%. Ştiţi, după 9 luni suntem la 2,6%".


Veștile negative vin însă din Germania, principala piață de desfacere a exporturilor românești, în special cele de subansamble auto. Sectorul manufacturier german s-a contractat în octombrie, în a 13-a lună consecutivă. La rândul său, Institutul Markit a anunțat că indicele PMI pentru sectorul manufacturier german s-a menținut în octombrie sub pragul de 50 puncte, la 42,1 puncte, ceea ce indică o contracţie a activităţii.

O scădere a exporturilor echivalează cu o reducere a intrărilor de valută, implicit o depreciere a leului.


Uncia de aur a scăzut pe piețele specializate de la 1.507 la 1.495 dolari, astfel că preţul gramului de aur stabilit de BNR a coborât de la 206,8812 la 206,7789 lei.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,99%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a revenit de la 3,07 la 3,06%, valoare care se mai înregistra în ultima parte a lunii iunie.


Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,12%, iar cel la 12 luni a stanat la 3,17%.

Creșterea dolarului american, a făcut ca monedele din regiune să se deprecieze față de euro. Cea poloneză se tranzacționa în culoarul 4,261 – 4,272 zloți iar cea maghiară fluctua între 329 și 330 forinți.


Optimismul arătat de oficiali de la Casa Albă, referitoare la posibilitatea încheierii unui cord commercial între Statele Unite și China, a avut ca efect deprecierea euro la 1,1105 – 1,1140 dolari.

Bitcoin fluctua pe platformele specializate în culoarul 9.250 – 9.500 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

de Radu Georgescu

abonare newsletter