Economie

Gata cu subvenţiile pentru construirea de locuinţe prin credit ipotecar

<p />Guvernul nu va mai acorda subvenţii pentru construirea de locuinţe prin credit ipotecar, argumentând ca preţul materialelor a scăzut pe fondul crizei şi că veniturile bugetului sunt insuficiente.

Propunerea este inclusă într-un proiect de ordonanţă de urgenţă, elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).

Subvenţia pentru construirea unei locuinţe prin credit ipotecar este în cuantum de 30% din costurile de construcţie a acesteia, dar nu mai mult decât valoarea echivalentă în lei a 15.000 de euro şi nu mai mult decât valoarea creditului ipotecar contractat. Programul prin care se acordă ajutorul este derulat prin autorităţile administraţiei publice locale, subvenţia fiind acordată de Ministerul Dezvoltării.


În nota de fundamentare a proiectului se precizează că din cauza contrangerilor bugetare, din februarie 2010 şi până în prezent nu au fost alocate fonduri de la bugetul de stat, iar Ministerul Dezvoltării nu a decontat sumele necesare pentru plata subvenţiilor solicitate de consiliile locale.

„Criza economică a condus la scăderea preţurilor materialelor de construcţii şi implicit a locuinţelor nou construite. În această situaţie raportul între costul de construcţie şi veniturile potenţialilor beneficiari nu mai impune intervenţia directă a statului, mai ales în condiţiile în care veniturile la bugetul de stat sunt insuficiente”, arată autorii proiectului.


Subvenţiile de la bugetul de stat vor fi acordate în continuare pentru cererile depuse de beneficiari şi înregistrate la consiliile locale înainte de data intrării în vigoare a ordonanţei, care urmează să fie aprobată de Guvern.

Ultimele Stiri
abonare newsletter