Economie
Lider de sindicat: Disponibilizaţii de la Nokia vor primi plăţi compensatorii
<p />Liderii de sindicat de la fabrica Nokia din comuna clujeană Jucu au avut ieri o nouă rundă de discuţii cu reprezentanţii Nokia România.
Sindicaliştii au dat asigurări că angajaţii care vor fi disponibilizaţi vor primi plăţi compensatorii, deşi acestea nu sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Liderul sindicatului „Nokia Metal”, Valentin Ilcaş, a declarat ieri pentru Mediafax că negocierile sunt de durată şi se vor întinde pe tot parcursul lunii octombrie.
„Am avut o întâlnire cu reprezentanţii Nokia România, negocierile sunt de durată, nu se rezolvă totul într-o jumătate de oră. Vom mai avea întâlniri pe toată durata lunii octombrie. Vreau să dau asigurări că angajaţii care vor fi disponibilizaţi vor primi plăţi compensatorii, deşi acestea nu sunt cuprinse în contractul colectiv de muncă. Programul de acompaniament social al Nokia se va aplica şi în România. Cuantumul plăţilor compensatorii urmează să fie stabilit după negocieri”, a spus Ilcaş.
Potrivit acestuia, sindicaliştii de la Jucu aşteaptă să primească din partea colegilor lor din Bochum informaţii privind negocierile purtate cu reprezentanţii Nokia după închiderea fabricii din Germania.
Nokia va închide fabrica de la Jucu, judeţul Cluj, în cadrul unui program de eficientizare şi reducere a costurilor, iar 2.200 de angajaţi îşi vor pierde locurile de muncă, deoarece unităţile de producţie de mare volum din Asia sunt mai eficiente pentru grupul finlandez.
Grupul finlandez Nokia a început în februarie 2008 producţia de telefoane mobile la fabrica din Jucu, investiţia în fabrică ridicându-se la 60 de milioane de euro.
Procedurile de închidere a fabricii se vor derula până la sfârşitul anului.
Liderii celor două sindicate de la fabrica Nokia din Jucu, Valentin Ilcaş şi Cristian Copil, au început, săptămâna trecută, negocieri cu conducerea Nokia România privind salariile compensatorii care vor fi acordate angajaţilor ce urmează să fie disponibilizaţi. Mediafax