Economie

ANALIZĂ VALUTARĂ. Euro a revenit la valorile din aprilie

Evoluția numărului de infectări din Statele Unite, unde peste 1% din populație a fost infectată, dar și creșterea apetitului pentru risc, în condițiile în care Europa dă semne de redresare a economiei în formă de „V", la fel ca și cea din China, a permis monedelor de la marginea zonei euro să se aprecieze.

ANALIZĂ VALUTARĂ. Euro a revenit la valorile din aprilie ANALIZĂ VALUTARĂ. Euro a revenit la valorile din aprilie

Cursul euro a scăzut luni de la 4,8340 la 4,8276 lei, după ce în urmă cu o săptămână era testată depășirea maximul istoric de 4,8448 lei, atins în 17 martie.

Trebuie remarcat faptul că în cursul nopții și dimineții pe piețele asiatice s-a testat din nou o forțare a cotațiilor, fiind atins un maxim de 4,859 lei, cu scopul de marcare cât mai rapidă a profiturilor, însă tranzacțiile s-au realizat în piața locală în culoarul 4,825 – 4,83 lei.


Dolarul și-a continuat raliul descendent iar media a scăzut de la 4,1662 la 4,1251 lei, cea mai redusă valoare începând cu 18 ianuarie 2019. Cotațiile din piață au coborât luni până la 4,116 lei.

Moneda elvețiană a fluctuat în culoarul 1,073 – 1,082 franci/euro, ceea ce a făcut ca media ei să coboare de la 4,5043 la 4,4812 lei.


Cursul lirei sterline a alunecat de la 5,3057 la 5,2972 lei.

De la începutul anului uncia de aur a crescut cu peste 26%, ea atingând luni un nou maxim istoric de 1.944 dolari.


În opinia analiștilor în cazul în care va continua confliectul comercial și diplomatic dintre Statele Unite și China iar epidemia de Covid 19 nu va da semne de ameliorare în SUA, este de așteptat ca prețul unciei să depășească cu ușurință pragul de 2.000 dolari.

Aurul beneficiază de statul de „refugiu" în perioade cu turbulențe, precum cea actuală, în care dolarul se depreciază cu rapiditate.


Prețul gramului de aur a crescut de la 253,5079 la 257,3676 lei, nou record pe plan local. Comparativ cu finalul anului trecut prețul s-a majorat cu circa 24%, evoluție influențată de valoarea raportului dolar/leu.

Piața monetară era calmă luni, iar indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,15%, un nivel mai mic fiind înregistrat în 20 aprilie 2018.


Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,24%, o valoare apropiată înregistrându-se la jumătatea lui ianuarie 2018, iar cel la 12 luni s-a menținut la 2,35%.

Cotațiile oficiale ale monedelor din regiune se apreciau la rândul față de euro. Cea poloneză se întărea de la 4,4117 la 4,4023 zloți iar cea maghiară de la 347,54 la 345,79 forinți.

Euro creștea la 1,1643 – 1,1732 dolari, chiar dacă administrația americană a anunțat un nou plan de redresare în valoare de 1.000 miliarde dolari, prin care, printre altele, cetățenii americani vor primi un nou ajutor de 1.200 dolari.

Bitcoin a depășit duminică pragulde 10.000 dolari și a crescut luni pe platformele specializate la 10.200 – 10.350 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

de Radu Georgescu

 

CITEȘTE ȘI

ANALIZĂ VALUTARĂ: Dolarul a scăzut de la începutul lunii cu 14,5 bani

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter