Economie

Masa de Crăciun, plină cu bunătăți. Românii alocă jumătate din bugetul de sărbători pe mâncare

Peste jumătate din bugetul mediu de 1.059 de lei, pe care românii îl alocă pentru sărbătorile de iarnă, va fi cheltuit pe mâncare (51%).

 

Bugetul mediu al românilor de sărbători în 2020 ar arăta astfel: dintr-un total de 1.059 lei, pentru mâncare se alocă 539 de lei, pentru cadouri suma de 395 lei, iar pentru decoraţiuni valoarea de 125 lei, arată rezultatele unui studiu de specialitate.




Conform studiului realizat de Reveal Marketing Research, printre segmentele cele mai cheltuitoare sunt familiile moderne - cu un buget mediu de 1.284 lei, respectiv tinerii profesonişti (1.116 lei).

La polul opus se află seniorii pensionari, cu un buget de 765 lei şi milenialii fără partener (987 lei).

Magazine online sau fizice?

În ceea ce priveşte locurile din care românii achiziţionează cadourile de Crăciun, 69% din totalul respondenţilor preferă magazinele fizice (mall, supermarket, hipermarket, piaţă). În 2020, dintre cei care preferă magazinele, tinerii profesionişti sunt cei care au optat în cea mai mare măsură pentru această variantă (81%).

În acelaşi timp, seniorii pensionari se împart în proporţie egală (50-50) când vine vorba despre locul de unde cumpără cadourile pentru cei dragi. Astfel, 50% dintre aceştia declară că preferă să se deplaseze fizic, iar cealaltă jumătate afirmă că, în 2020, comandă online cadouri.

„Comparativ cu un studiu similar derulat acum patru ani, datele din prezent ne arată o creştere semnificativă a celor care utilizează Internetul pentru a cumpăra cadouri. Dacă în 2016, doar 5% dintre români au declarat că îşi fac cumpărăturile online şi doar 7% - cumpără şi fizic, dar şi online, în 2020, 31% dintre respondenţi optează pentru cadouri comandate de pe diferite site-uri. În 2019, acelaşi studiu ne arăta că 40% din totalul eşantionului comandă online cadouri. Faţă de anul trecut, este o uşoară scădere a procentului, însă trendul se menţine constant, iar românii se arată tot mai deschişi spre varianta online", se menţionează în cercetarea de specialitate.


Bărbații investesc mai mulți bani în cadouri

Potrivit sursei citate, bărbaţii alocă mai mult pe cadouri decât femeile. În cazul bărbaţilor, cheltuielile pentru cadouri ocupă un buget de 433 de lei, comparativ cu femeile a căror alocare este de 364 de lei.

Studiul Reveal Marketing Research a utilizat metoda CAWI (Computer Assisted Web Interview), fiind derulate 1.017 de interviuri online cu respondenţi cu vârsta peste 18 ani, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional urban şi rural, în perioada 7-12 decembrie 2020.

CITEȘTE ȘI:


Sute de cadouri vor ajunge la copiii nevoiași din Cluj, de sărbători. „Este un efect de bumerang, fericirea lor ajunge înapoi la noi”



 

Ultimele Stiri
abonare newsletter