Economie

Crăciunul, stresant pentru părinți. 1 părinte din 6 nu are nici măcar 10 lei pentru a cumpăra un cadou copilului

Perioada Crăciunului este una dintre cele mai stresante pentru părinți. Jumătate dintre familiile care locuiesc la țară ar anula sărbătorile în 2021, din cauza banilor. Un părinte din 6 nu are nici măcar 10 lei pentru a cumpăra un cadou copilului.

Crăciunul, stresant pentru părinții români. 1 părinte din 6 nu are nici măcar 10 lei pentru a cumpăra un cadou copilului Crăciunul, stresant pentru părinții români. 1 părinte din 6 nu are nici măcar 10 lei pentru a cumpăra un cadou copilului

 

 


Jumătate dintre familiile care locuiesc în mediul rural ar anula sărbătorile în 2021, din cauza lipsei banilor, în timp ce un părinte din şase nu are nici măcar 10 lei pentru a cumpăra un cadou copilului, relevă rezultatele unui studiu realizat de organizaţia World Vision România, ce anunţă lansarea campaniei „Eu cred în tine, Moş Crăciun. Tu crezi în mine?”.

 


Pe acelaşi fond, datele cercetării de specialitate arată că o treime dintre părinţi au mai puţin de 50 de lei să cumpere un cadou, iar în aceeaşi pondere nu şi-au permis un brad, în anul 2020.

De altfel, o treime dintre familiile vulnerabile din mediul rural nu au brad la Crăciunul din acelaşi an, în timp ce peste 50% dintre acestea au avut un brad împodobit sărăcăcios. Doar două din zece familii (20%) au avut anul trecut bradul pe care şi l-au dorit.


Perioada Crăciunului, stresantă pentru părinți

De asemenea, peste jumătate dintre părinţi spun că perioada Crăciunului este una stresantă pentru ei, aproape trei sferturi (74%) fiind preocupaţi de lipsa banilor.

În plus, 30% din totalul respondenţilor afirmă că sunt stresaţi pentru că le este ruşine că nu pot asigura familiei cele necesare, 14% pentru că nu cu ce încălzi casa, 10% deoarece nu ştiu dacă vor avea bani pentru mâncare şi tot 10% fiindcă nu au haine de iarnă.


Potrivit sursei citate, în jur de 70% dintre respondenţi ar alege un cadou care să acopere o necesitate de bază (alimente, haine, încălţăminte), mai puţin de 30% ar alege un cadou care să-l bucure pe copil, chiar dacă nu este o necesitate de bază.

World Vision România este o organizaţie care desfăşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy, ce pune în centrul activităţii sale bunăstarea copilului. Organizaţia se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. Organizaţia face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de ţări. În 30 de ani de prezenţă în România a ajutat peste 500.000 de copii şi adulţi, în aproape 500 de comunităţi din 18 judeţe.

CITEȘTE ȘI:

Masa de Crăciun, plină cu bunătăți. Românii alocă jumătate din bugetul de sărbători pe mâncare

Opinie. Dragoș Damian, Terapia Cluj: „Înainte de taxa de solidaritate, să luptăm contra muncii la negru și a celor care fac miliarde fără să plătească un leu taxe în țară!”

Ultimele Stiri
abonare newsletter