Economie

EXCLUSIV - Lecţia Wizz Air pentru companiile aeriene româneşti, administraţia locală şi consumatorii de zboruri ieftine

Cea mai mare firmă aeriană din România, după numărul de pasageri, a avut în ultimul an pierderi ce se ridică la 576 de milioane de euro, dar în ciuda pandemiei Covid a adăugat noi rute, iar flota companiei creşte şi se înnoieşte încontinuu.

József Váradi, CEO Wizz Air. Sursa foto: Wizz Air József Váradi, CEO Wizz Air. Sursa foto: Wizz Air

Într-un interviu în EXCLUSIVITATE pentru monitorulcj.ro, József Váradi, CEO Wizz Air, a vorbit despre ce aşteptări are managementul celui mai performant operator aerian din Centrul şi Estul Europei de la administraţia locală. 

Cea mai mare firmă aeriană din România, după numărul de pasageri, a avut în ultimul an pierderi ce se ridică la 576 de milioane de euro, dar în ciuda pandemiei Covid a adăugat noi rute, iar flota companiei creşte şi se înnoieşte încontinuu.


Recent, Wizz Air a adăugat o nouă aeronavă la baza sa din Cluj-Napoca, cea de-a şaptea, şi a anunţat  lansarea a trei noi rute de pe Aeroportul din Cluj-Napoca către Corfu, în Grecia, și Napoli și Torino, în Italia.


Destinaţii: 10 noi zboruri Wizz Air se (re)întorc pe Aeroporul Cluj: Malta, Liverpool, Mykonos, Zakynthos, Palma de Mallorca, Creta Chania, Nisa, Corfu, Napoli şi Torino

 


József Váradi, CEO Wizz Air, a explicat în exclusivitate pentru monitorulcj.ro ce a însemnat pentru compania aeriană pandemia, despre industria aeronautică şi şansele ei de a-şi reveni la capacitatea de dinaintea Covid, dar şi despre problemele pe care le are cu administraţia judeţeană.

„Sunt foarte optimist, nu cred că pandemia Covid a deteriorat structura industriei aeronauticii, bineînţeles, a avut impact pe termen scurt, a făcut rău industriei pe termen scurt, nu doar pentru aviaţie, ci a lovit şi alte industrii. Vestea bună este că vedem luminiţa de la capătul tunelului, vedem că această pandemie trece. În ultimele săptămâni am văzut că guvernele au ridicat restricţiile, Europa Centrală şi de la Est este cu preponderenţă liberă de restricţii, în Europa de Vest încă avem unele restricţii, dar, în general, fiecare ţară, fiecare piaţă din Europa a ridicat măsurile anti Covid”, a declarat József Váradi, CEO Wizz Air.


- Recent, aţi declarat că trecerea prin pandemia Covid a fost ca un „rollercoaster”. Credeţi că aviaţia, în general, şi turismul, îşi vor reveni rapid, în acest an, de exemplu, sau e o chestiune de ani?
- Cererea pentru transportul cu avionul a revenit, pasagerii îşi fac rezervări de bilete, zboară deja sau şi-au făcut planuri de zbor. Deja, în luna aceasta, în aprilie, zburăm la capacitate mult mai mare decât în aprilie 2019. Dacă ne uităm la vara acestui an, ne aşteaptă să operăm zboruri la o capacitate cu  40% mai mare decât în 2019. Nu doar că ne revenim ca afacere, dar creştem semnificativ ca şi companie. Industria aviatică nu se descurcă foarte bine, este de aşteptat ca aceasta să îşi revină în proporţie de 90% (faţă de 2019 – n.r.) în această vară. În acest moment, industria aviatică, după ce am vorbit cu managementul Aeroportului Otopeni şi cu conducerea aeroporturilor regionale din România, şi-a revenit în proporţie de 50-60%. Comparativ, în acest context, Wizz Air o duce mult mai bine, pentru că ţintim o capacitate de operare mai mare cu 40%.

- Care a fost impactul pandemiei asupra operaţiunilor Wizz Air şi ce îmi puteţi spune despre pierderile suferite? 
- Ne uităm la pandemia Covid nu doar ca o problemă, ci şi ca o oportunitate să câştigăm mai multe avantaje. Investim în noi pieţe, investim în noi aeronave, investim în oameni, am inaugurat multe zboruri noi, am înfiinţat compania aeriană Wizz Air Abu Dhabi, am intrat pe piaţa din Albania, ne-am consolidat poziţia pe pieţele existente etc. Dacă ne uităm la România, creştem foarte bine în România, operăm un total de 29 aeronave în ţară, creştem capacitatea cu mai bine de 10% faţă de 2019. Investim în oameni, facem angajări, căutăm 600-700 de persoane pentru toate operaţiunile din vară. Culegem roadele muncii noastre şi vedem rezultatele. Avem o flotă tânără de aeronave, am recepționat 45 de noi avioane în pandemie, nici o altă companie aeriană nu a făcut aşa ceva, alte companii au anulat comenzile de noi aeronave sau le-au amânat. Deci, astăzi, avem cea mai tânără flotă de avioane, putem opera mult mai eficient ca înainte de pandemie.


În România, Wizz Air operează cu 29 de aeronave. 7 dintre ele au baza pe Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca. Foto: Facebook Aeroportul Cluj

Am suferit pierderi importante în aceşti doi ani de pandemie, dar am rămas intacţi în privinţa lichidităţilor. Astăzi, Wizz Air este singura companie aeriană din România care este la zi cu plăţile şi care i-a plătit pe toţi, inclusiv în pandemie, potrivit acordurilor comerciale. Restul companiilor aeriene nu-şi plătesc (integral) furnizorii, pentru că sunt în faliment tehnic, dar evident sunt ţinute în viaţă de tot felul de ajutoare de stat şi de guvern. Noi nu am beneficiat de planuri de salvare, singuri ne-am administrat lichidităţile şi i-am plătit pe toţi la timp

Pentru ca industria aeronautică să îşi revină la capacitate maximă este nevoie să ne uităm la toţi aceşti actori în mod diferit. Noi deja ne-am revenit post pandemie, vom fi cu 40% «mai mari» în această vară şi vom fi şi mai puternici anul viitor. Pot vorbi despre Tarom sau Blue Air, aceste companii au probleme financiare şi se îndreaptă spre eşec, nu plătesc, se îndreaptă spre faliment, dar din nu ştiu ce motive încă se află pe piaţă şi efectuează zboruri. Vom trăi şi vedea ce se întâmplă cu aceste companii. Nu doar în România, ci pe tot globul, Covid a avut un impact major asupra lichidităţilor în sectorul aviatic. Iar unele companii, cum e a noastră, s-a descurcat, dar cele mai multe nu au făcut faţă. Personal, cred că după această vară vom vedea o consolidare semnificativă a industriei.


- Cum s-a descurcat Romania în pandemie? Ce măsuri au funcţionat şi unde a dat greş? Vă pun această întrebare ştiind că ţara noastră este una dintre cele mai profitabile pentru Wizz Air.
- România a fost una dintre cele mai rezistente pieţe, în mod evident ţara voastră a avut unele sincope, mai ales când Guvernul a impus restricţii, am văzut cu toţii că automat restricţiile au influenţat numărul călătoriilor, piaţa a devenit restrictivă şi automat cererea de călătorii a căzut. Cum s-au ridicat restricţiile, a crescut semnificativ şi numărul călătoriilor. România a fost printre cele mai puternice pieţe din punct de vedere financiar, nu comentăm asupra profiturilor, dar, da, România rămâne o piaţă strategică pentru noi, o piaţă cheie.

CITEȘTE ȘI:

Terminal intermodal aero-feroviar finanțat din fonduri UE. La alții se poate!

 

- Aţi vizitat săptămâna trecută (prima săptămână din aprilie) baza Wizz Air de pe Aeroportul Internaţional Cluj, după anunţul alocării celei de-a șaptea aeronave. Care a fost mesajul dumneavoastră pentru angajaţi, dar şi pentru managementul aeroportului?
- Mesajul e foarte clar, suntem pe cale să ne revenim post Covid, nu doar că ne revenim puternic ca afacere, mai mult, afacerea creşte. Suntem aproape de normalitate şi vom conduce această afacere ca de obicei, mergând înainte cu optimism. Ne-am recâştigat punctele noastre forte ca şi companie  şi suntem mult mai competitivi comparativ cu restul industriei şi ar trebui să profităm. Avem nevoie de acest mod de gândire, avem nevoie de o atitudine pozitivă din partea angajaţilor. Aici, în România, în Cluj, avem angajaţi foarte deştepţi, loiali companiei care fac un lucru fantastic.

- După Covid, războiul din Ucraina. Ce se întâmplă cu zborurile Wizz Air din zonă, dar şi cu cele din Rusia?
- Din cauza războiului nu operăm în Ucraina, iar din cauza sancţiunilor nu zburăm nici din Rusia. Ce am făcut? Am luat aeronavele de pe aceste pieţe şi le-am relocat spre alte baze de-ale noastre. Cred că impactul este unul de scurtă durată, pe termen lung, va trebui să vedem cum se va rezolva situaţia şi când se va termina războiul şi mai ales cum se va termina războiul în ceea ce ne priveşte, adică continuarea zborurilor. Dar suntem interesaţi de piaţa din Ucraina, de fapt, suntem interesaţi să deservim orice ţară, inclusiv Rusia. Dar, pe moment, suntem şi noi afectaţi, ca celelalte companii aeriene, dar când vom vedea schimbări vom acţiona în consecinţă.

CITEȘTE ȘI:

Refugiații din Ucraina pot zbura gratuit cu Wizz Air! Compania a anunțat că oferă 100.000 de bilete gratuite, inclusiv de la Cluj

 

- Cea mai mare provocare a industriei aeronautice o constituie reducerea impactului asupra mediului Cât de important este în contexul actual?
- În acest domeniu Wizz Air poate face diferenţa faţă de restul industriei. Flota Wizz Air are cele mai tinere avioane din Europa, vârsta de operare este de sub 5 ani, dar continuăm să inovăm şi să achiziţionăm noi aeronave, vrem să ajungem la o vârstă a flotei de 3 ani, în următorii ani. Comparativ cu alte companii, Lufthansa are o flotă 10 ani plus, Tarom 20 de ani, noi aici ne situăm. Avem o industrie în care cei care trebuiau să ducă mai departe moştenirea, au pierdut şi pierd pe partea de inovare. Dar noi suntem o companie inovatoare, aducem noi tehnologii şi platforme inovative. Cu fiecare nouă tehnologie ajutăm mediul. Dacă ne uităm la emisiile de carbon, în ceea ce priveşte flota noastră, avem mai mult de jumătate reducere a emisiilor de carbon faţă de Tarom. Atunci când zbori cu Tarom şi te simţi responsabil de mediu, ar trebui să ştii că emisiile de carbon sunt de două ori mai mari pe aceeaşi rută operată de Wizz Air. Dacă cineva e serios interesat de protecţia mediului, atunci ar trebui să zboare cu Wizz Air

Flota Wizz Air are cele mai tinere avioane din Europa, vârsta de operare este de sub 5 ani, și managementul companiei vrea să o scadă la doar 3 ani. Foto: Facebook  Aeroportul Cluj

- Să vorbim despre relaţia dintre Wizz Air, Aeroportul Cluj şi actorii politici implicaţi. Şi mă gândesc la acele declaraţii potrivit cărora aeronavele Wizz Air nu pot ateriza decât cu restricţii fără extinderea pistei. Se întâmpla în 2018. S-a schimbat ceva de atunci? 
- Este foarte important ca aeroportul din Cluj să investească în continuare în infrastructura potrivită pentru operaţiunile noastre. Suntem cea mai mare companie aeriană din Cluj de foarte mult timp, de fapt, noi am făcut Aeroportul Cluj ceea ce este astăzi. Bineînţeles că vom face mutarea de la avioanele Airbus A320 la Airbus A321, vorbim de o aeronavă mai mare, trecem de la 180 de locuri la 230 de locuri, şi această aeronavă mai mare are nevoie de o pistă mai mare, incompatibilă cu ceea ce este la momentul actual în Cluj. Din discuţiile cu managementul aeroportului înţeleg că există un masterplan de prelungire a pistei. Tehnic este puţin mai greu de extins pista pentru că trebuie să mutaţi râuri şi munţi, dar am înţeles că există un angajament real în spatele acestui proiect. Prelungirea pistei este vitală pentru Wizz Air, aeronava Airbus A321 este mult mai bună, mult mai eficientă şi suntem foarte motivaţi, şi de asemenea, înclinăm să înlocuim întreaga flotă de aeronave A320 cu A321. Da, este adevărat, am pus această condiţie aeroportului să facă investiţia (extinderea pistei – n.r.).

CITEȘTE ȘI:

Scăpăm de înghesuiala din aeroport. Se extinde terminalul de plecări de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj

 

Nu cred că este rolul nostru să gestionăm politica locală şi judeţeană, dar vrem să ne asigurăm că politicienii înţeleg ce facem şi ce presupune modelul nostru de business. Să nu uităm că Wizz Air este un motor economic semnificativ pentru România, cota noastră de piaţă reprezintă 43% în toată ţara, dar în Cluj este mult mai mare. Sunt de părere că operaţiunile Wizz Air ajută dezvoltarea ţării, nu doar pentru pasageri, ci şi pentru celelalte activităţi economice. Suntem furnizor de infrastructură pentru România. Deci, este important ca agenda noastră se aliniază cu agenda ţărilor în care operăm, atât din punct de vedere economic, cât şi politic. Credem că îi putem face (pe politicieni – n.r.) să înţeleagă de ce avem nevoie pentru a ne dezvolta afacerea şi pentru viitoarele contribuţii în beneficiul ţării. Dar, fiecare ia propriile decizii.

- De fiecare dată când vizitaţi Aeroportul Cluj apreciaţi dezvoltarea sa. De asemenea, în toate comunicatele companiei anunţaţi că veţi continua să creşteţi aici. De ce este Clujul aşa important în pIanurile dumneavoastră şi ce altceva se mai poate face având în vedere competiţia cu celelalte aeroporturi aflate în apropiere, Târgu Mureş sau Sibiu.
- Aeroportul Cluj este un aeroport grozav, jos pălăria pentru cei care îl conduc. Lucrăm cu dl. director David Ciceo, cu managementul aeroportului, de 15 ani şi ţin minte când am venit pentru prima dată în Cluj, era un simplu aerodrom în mijlocul oraşului, dar acum e un aeroport în adevăratul sens al cuvântului, cu infrastructură şi pasageri adevăraţi. S-au schimbat multe pentru binele aeroportului şi pentru binele oraşului. Problema cea mare o reprezintă extinderea pistei, de asta avem nevoie pentru operaţiunile noastre şi e singurul subiect discutat cu părţile interesate.

Directorul Aeroportului Cluj, David Ciceo, și CEO-ul Wizz Air, József Váradi. Foto: Aeroportul Internațional Cluj-Napoca

De ce susţinem dezvoltarea Clujului? Pentru că Wizz Air este relevant pentru Cluj, ceea ce aducem noi este exact ce Clujul are nevoie. Dacă ne uităm astăzi la Cluj-Napoca compartiv cu acum 15 ani, este un alt oraş. Nu doar din punct de vedere aviatic, dar ca şi oraş, are o putere economică, a parcurs un drum lung. Credem că şi pe viitor Wizz Air va fi la fel de relevant pentru dezvoltarea Clujului, pentru ceea ce aducem pe piaţă. Aducem tehnologii inovative, zboruri la preţuri pe care toată lumea şi le permite, infrastructură de zbor. Toată lumea beneficiază de acestea, consumatorii, regiunea, economia locală, inclusiv politicienii care câştigă mult capital politic şi aducem bunăstare şi creştere economică. Datorită relevanţei noastre şi a faptului că ştim de ce are nevoie regiunea şi Cluj-Napoca, de aceea pentru noi este foarte important să ne aducem contribuţia în continuare şi să ne dezvoltăm afacerea.

CITEȘTE ȘI:

Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj devine capitala aviaţiei europene!

 

- Ce părere aveţi despre intenţiile administraţiei locale de a construi o reţea de metrou? Merită investiţia?
- Clujul este un oraş într-o continuă creştere, iar un oraş mare şi în plină dezvoltare are nevoie de diversitate în infrastructură. Cred că, cu cât mai multă infrastructură creezi, beneficiezi de conectivitate a întregului ecosistem. Deci, îmi pot imagina că dacă ar exista metroul şi ar conecta aeroportul de centrul oraşului, categoric ar ajuta la dezvoltarea aeroportului

- Aeroportul nu a reuşit să se conecteze cu gara
- Nu pot judeca eu ritmul de dezvoltare al oraşului şi al proiectelor, dar pot spune că prin mai multă conectivitate creezi mai multă infrastructură, dezvolţi transportul terestru, iar inevitabil de aceasta va beneficia şi transportul aerian.

 

„Vom aduce mai multe aeronave şi să adaugăm noi rute pentru călătorii noştri. Vom continua să lansăm multe rute noi, am lansat noi zboruri din Cluj, dar am lansat noi zboruri din toată România, şi, de asemenea, din toate ţările unde operăm. Cu titul de exemplu, 400 de noi rute au fost inaugurate doar în ultimii doi ani.” 

József Váradi, CEO Wizz Air

--

József Váradi: „Clujenii împing limitele şi standardele în ceea ce priveşte confortul pe zborurile noastre”

- Sunt mofturoşi clujenii la bord şi până ajung la destinaţie? Care e profilul călătorului din Cluj?
- Aşa este peste tot în lume,inclusiv la Cluj. Clujenii împing limitele şi standardele în ceea ce priveşte confortul pe zborurile noastre şi aceasta este provocarea noastră, să venim cu un produs mult mai bun, zilnic, la preţuri mici. De aceea continuăm să inovăm, de aceea zburăm cu noi aeronave. Dacă stai săte gândeşti, zbori cu o aeronavă nou-nouţă comparativ cu o aeronavă veche de 20 de ani ca cea a competitorilor noştri, şi plăteşti o sumă infinit mai mică.  De ce n-ai zbura numai cu Wizz Air? De ce alegi să zbori cu alte companii, la preţuri exorbitante? Este şi o recunoaştere a ceea ce avem, oamenii vor să aibă mai mult cu bani puţini. Şi acceptăm provocarea! 

CITEȘTE ȘI:

2022 vine cu destinații noi! Wizz Air deschide noi rute de la Cluj-Napoca spre Malta și Nisa

Aeroportul Cluj, printre cele mai profitabile pentru compania Wizz Air, în 2019

Scăpăm de înghesuiala din aeroport. Se extinde terminalul de plecări de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj

Ultimele Stiri
abonare newsletter