Educație

Prima Olimpiadă națională de limba rromani va avea loc la Cluj

Prima Olimpiadă națională de Limba Romani va avea loc la Cluj, în luna aprilie 2023.

Prima Olimpiadă națională de limba rromani, la Cluj / Foto: depositphotos.com Prima Olimpiadă națională de limba rromani, la Cluj / Foto: depositphotos.com

 

 


Partida Romilor Cluj și Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Cluj s-au întâlnit în urmă cu câteva zile pentru a discuta despre organizarea Olimpiadei de Limba Rromani.

 


În urma discuțiilor s-a stabilită că prima Olimpiadă de Limba Rromani la nivel național va fi organizată în luna aprilie.

Astfel, în perioada 6-9 aprilie, elevii romi din toată țara vor putea participa la olimpiadă la Cluj:


„Joi, 02.02.2023, în cadrul unei ședințe de lucru, Partida Romilor Pro Europa Cluj și Inspectoratul Școlar Județean Cluj, la care au participat Inspectorul școlar Rom dna. Chiriac Liliana, Președintele org. de Tineret Dragos Roșianu, mediatorii școlari, profesorii de limba romani, expertul Rom din cadrul Prefecturii Cluj, au discutat și stabilit împreună organizarea Olimpiadei de Limba Rromani, olimpiadă etapa națională stabilită pentru perioada 06-09 aprilie 2023 de către Ministerul Educației, în Județul Cluj”, a transmis Partida Romilor „Pro Europa” Cluj.

Potrivit datelor provizorii ale Recensământului Populației, în județul Cluj, populația de etnie romă este 17.802 persoane, adică circa 3,0%. Liberei declarații a celor 586.471 persoane care au declarat limba maternă, arată că structura populației din județul Cluj se prezintă astfel: pentru 84,7% limba română reprezintă prima limbă vorbită în mod obișnuit în familie în perioada copilăriei, pentru 13,4% limba maghiară, iar 1,5% limba rromani.


La nivel național, numărul celor care s-au declarat romi a fost de 569.500 persoane (3,4%), potrivit aceleași surse. 

Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Romii de la Pata Rât cer locuințe sociale. „Cred că merităm și noi mai mult, nu 5, nu 4 locuințe”

13,4% din populația Clujului este de etnie maghiară. România are peste 1 milion de locuitori maghiari

Etichete: olimpiada romi elevi
Ultimele Stiri
abonare newsletter