Social

13,4% din populația Clujului este de etnie maghiară. România are peste 1 milion de locuitori maghiari

În Cluj locuiesc 78.455 persoane de etnie maghiară, număr care reprezintă 13,4% din populația județului. Care este situația în România?

Marș de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, în Cluj-Napoca - 2022 / Foto: Facebook - Oláh Emese Marș de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, în Cluj-Napoca - 2022 / Foto: Facebook - Oláh Emese

 

 


În timpul Recensământului Populației, 587.422 persoane din populația totală a județului Cluj (de 679.141 persoane) au răspuns la întrebările legate de etnie. S-au declarat români 488.212 persoane (83,1%). 

 


Populația de etnie maghiară a județului este de 78.455 persoane (13,4%) și cea de etnie romă 17.802 persoane (3,0%).

Foto: INS -  Recensământul populației și locuințelor din anul 2021, date provizorii

Potrivit liberei declarații a celor 586.471 persoane care au declarat limba maternă, structura populației din județul Cluj se prezintă astfel: pentru 84,7% limba română reprezintă prima limbă vorbită în mod obișnuit în familie în perioada copilăriei, pentru 13,4% limba maghiară, iar 1,5% limba romani.


Situația în România

Informaţia privind etnia a fost disponibilă pentru 16,568 milioane de persoane (din totalul celor 19,053 milioane de persoane care formează populaţia rezidentă a României). S-au declarat români 14,801 milioane de persoane (89,3%).

Populaţia de etnie maghiară înregistrată la recensământ a fost de peste 1 milion de persoane - 1.002.200 (6,0%), iar numărul celor care s-au declarat romi a fost de 569.500 persoane (3,4%).


Grupurile etnice pentru care s-a înregistrat un număr de persoane de peste 20.000 sunt: ucraineni (45.800 persoane), germani (22.900 persoane) şi turci (20.900 persoane).

CITEȘTE ȘI:

Populația Floreștiului a crescut cu 30.000 de locuitori în 10 ani! La polul opus, comuna Ploscoș are 540 de locuitori, în total

Cluj-Napoca rămâne cel mai mare municipiu, după Capitală! Zona metropolitană are aproape 400.000 de locuitori

Ultimele Stiri
abonare newsletter