Educație

Lucian Bode a deschis al treilea proces contra UBB, în cazul doctoratului plagiat

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a intentat un al treilea proces Universităţii Babeş - Bolyai, în cazul tezei de doctorat plagiate.

Bode a deschis al treilea proces contra UBB în cazul doctoratului plagiat/captură foto Lucian Bode Facebook.com Bode a deschis al treilea proces contra UBB în cazul doctoratului plagiat/captură foto Lucian Bode Facebook.com

 

 


Lucian Bode (PNL) a deschis un nou proces, al treilea la număr, privind teza sa de doctorat, pe rolul Tribunalului Bucureşti fiind înregistrată, luni, solicitarea secretarului general al PNL privind anularea hotărârii Comisiei de etică a universităţii, în care se afirmă că teza de doctorat a ministrului este profund viciată, informează agerpres.ro

 


În cadrul Hotărârii Nr. 1 din 2023 a Comisiei de etică a Universităţii Babeş - Bolyai se mai arăta faptul că universitatea va sesiza CNATDCU cu concluziile analizei tezei de doctorat şi se solicita ministrului şi Editurii CA Publishing retragerea cărţii „Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul secolului XXI: România în context european actual”, publicată pe baza tezei.

De asemenea, pe rolul Tribunalului Sălaj s-a înregistrat, în 2 februarie, solicitarea lui Lucian Bode de anulare a Hotărârii nr.10/ 2022, prin care Comisia de etică din cadrul UBB se autosesiza pentru suspiciuni de plagiat în teza de doctorat a ministrului.


În fine, Curtea de Apel Cluj a stabilit data de 22 martie ca prim termen în recursul pe care ministrul l-a intentat Universităţii Babeş - Bolyai, privind suspendarea Hotărârii nr.10/ 2022.

În 17 ianuarie, Tribunalul Sălaj respinsese ca nefondată cererea de suspendare a executării acestei Hotărâri. 

CITEȘTE ȘI:

Procesul lui Bode contra UBB, în cazul doctoratului plagiat, se judecă în martie, la Curtea de Apel Cluj

Lucian Bode și-a plagiat doctoratul! UBB Cluj: „Suspiciunile de plagiat se confirmă”. Comisia va cere corecturi la teză și retragerea cărții

Cum a lăsat Bode în offside Comisia de etică a UBB și a cerut editurii să retragă cartea scrisă pe baza tezei

Ultimele Stiri
abonare newsletter