Educație

România, țară cu profil colectivist. Daniel David: Unele instituții publice se laudă că sunt ca o familie

România este încă o țară cu profil colectivist, unde puterea continuă să fie concentrată, în loc să fie distribuită pe zone, iar unele instituții publice sunt „ca o familie”, a explicat rectorul Universității Babeș-Bolyai, psihologul Daniel David, în cadrul unei conferințe.

Modele de dezvoltare pe baza valorilor europene/captură foto: danieldavidubb.wordpress.com Modele de dezvoltare pe baza valorilor europene/captură foto: danieldavidubb.wordpress.com

 

 


În timp ce Uniunea Europeană este constituită pe valori precum descentralizarea puterii și individul autonom, iar instituțiile funcționează pe baza acestor criterii, România este obligată să preia modelul acestor instituții, construite pe valori „opuse” valorilor noastre. 

 


„Aceasta este una dintre marile probleme cu care ne confruntăm în acest moment”, a arătat marți rectorul UBB, Daniel David, la o conferință la sediul BNR, organizată de Curs de Guvernare, potrivit hotnews.ro

Instituțiile slabe valorifică insuficient potențialul intelectual

Lipsa de colaborare dintre instituții, neîncrederea sau instituțiile care funcționează „ca o familie” sunt doar câteva dintre elementele care fac ca România să fie ghidată de criterii opuse valorilor europene. 


„Instituțiile nu se respectă între ele. Fiecare vrea să își facă vocea ascultată, toate sunt în fază de emancipare, dar nu știu să colaboreze… A angajat președintele un proiect de țară, alte instituții au venit cu alt proiect. De ce? Fiecare a vrut să aibe vocea ascultată.

Un alt model pornește de la neîncredere. Neîncrederea este elementul fundamental între oameni. Dacă avem încredere între noi cooperăm și construim instituții puternice. Dar noi avem un scor de țară foarte scăzut la acest indicator. Și sunt diferențe mari la nivel regional, care pot să explice lucruri. (...).


Unele instituții publice, iar asta mie îmi dă fiori, se laudă că sunt ca o familie. O instituție privată poate acționa așa, dar o instituție publică nu are voie. Într-o familie, oamenii au grijă unii de alții, or o instituție publică trebuie să aibe grijă de cetățeni. Nu zic, e bine să avem atmosferă pozițivă, dar nici ca o familie”, a explicat psihologul Daniel David, în cadrul conferinței. 

Potrivit rectorului UBB Cluj-Napoca, problema României poate fi identificată la nivelul unor instituții slabe, care nu valorifică potențialul intelectual. 


„Instituțiile apar ca slabe și din cauza faptului că ceea ce trebuie să preluăm noi din UE nu se potrivește cu profilul nostru. Trebuie să înțelegem asta și să «potrivim» lucrurile. Nu ne ajută nici gradul scăzut de încredere, duce la cooperare scăzută”, a explicat Daniel David. 

„Modelul” Clujului

Una dintre soluțiile posibile constă în abordarea serioasă a domeniului educațional românesc, însă efectele pot fi resimțite în urma unei intervenții de durată pe acest segment. 

„Legile educației, aflate în chinurile facerii, trebuie să vină cu alte valori, alte instituții, să corecteze datele statistice. Proiectul România Educată - să vedem ce va ieși?! Sper să iasă mai bun decât cel din 2011, altfel nu are rost să ne gândim la el. Abia atunci potențialul nostru va fi altul”, a adăugat Daniel David. 

Rectorul UBB a oferit și câteva exemple de soluții cu rezultate pe termen scurt, care pot fi regăsite în asemenea orașe precum Cluj-Napoca sau Oradea, unde tinerii au fost cooptați în elaborarea proiectelor pe fonduri europene, iar în consecință comunitățile au obținut fonduri pentru derularea diverselor proiecte de dezvoltare cu impact în plan economic sau cultural. 

„Vrem ceva pe termen scurt? Se poate. 

Uitați-vă la modelul Cluj, uitați-vă la Oradea! Sunt și altele. Ce au făcut? Au luat în jurul lor tineri, unii care au terminat școli în străinătate, alții care au terminat în țară, dar toți cu profilul către care vrem să mergem. Au făcut echipe cu acești tineri, le-au dat putere, au aplicat pentru fonduri europene. Și lumea se schimbă în acest fel: dacă aduci bani într-o societate, banii ajută individul să se emancipeze. Dacă dezvolți, modernizează individul, intri într-un cerc virtuos, chiar dacă așa se va întâmpla la nivel local. Dar dacă se întâmplă în mai multe locuri, apar rețele care schimbă dinamica țării”, a arătat rectorul UBB, Daniel David, în cadrul unei conferințe susținute la sediul BNR. 

Citește articolul integral pe Hotnews.ro

Municipiul Cluj-Napoca este campion la absorbția fondurilor europene, reușind să atragă 420 de milioane de euro din fonduri europene în perioada 2007-2023. De altfel, Clujul are în pregătire proiecte în valoare de 4,5 miliarde de euro. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Rectorul UBB Cluj, Daniel David, despre mediul politic românesc: „Vi se pare că este unul intelectual, bine educat? Mie mi se pare că nu”

UBB lansează un program de cercetare avansată în domeniul medical, care întărește domeniul sănătății în România. Daniel David: „UBB nu-și poate permite să nu aibă o componentă biomedicală”

Clujul a atras în 15 ani fonduri europene în valoare de 420 milioane de euro. Proiectele aflate în pregătire sunt de 4.5 mld. euro

Ultimele Stiri
abonare newsletter