Educație
Rezultate Finale Definitivat 2023. Încă 13 profesori promovați, după contestații, la Cluj. Peste 1500 de profesori din țară au picat examenul
Rezultate Finale Definitivat 2023. În județul Cluj, rata de promovare a Definitivatului a crescut la 86,40%, după ce încă 13 profesori au trecut examenul, în urma contestațiilor. Situația la nivel național nu s-a schimbat semnificativ.
Rezultate Finale Definitivat 2023. Câți profesori merită să fie la catedră / Foto: pixabay.com
Rezultate Finale Definitivat 2023. Profesorii care promovează Definitivatul dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul principal al acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, profesorul depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice.
Marți, 1 august, au fost publicate rezultatele finale la Definitivat 2023, după soluționarea contestațiilor. Vezi aici harta rezultatelor de la Definitivat 2023, pentru fiecare județ.
În județul Cluj, rata finală de promovare a examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2023), după soluționarea contestațiilor, este de 86,40% (în creștere cu 3,8%, comparativ cu rezultatele inițiale – 82,60%). Afișarea rezultatelor finale a avut loc atât în centrul de examen de la Colegiul Național „George Coșbuc” Cluj-Napoca, cât și pe site-ul dedicat, definitivat.edu.ro.
CITEȘTE ȘI:
Rezultate INIȚIALE Definitivat 2023. Un profesor din cinci nu are ce căuta la catedră
Rezultate Finale Definitivat 2023. Cu 13 mai mulți profesori au trecut examenul
În județul Cluj, la examenul național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2023), în etapa de soluționare a contestațiilor, au fost depuse 44 de solicitări pentru reevaluarea lucrărilor scrise. Un număr de 25 lucrări au înregistrat note mai mari, decât cele obținute în evaluarea inițială, 17 lucrări au fost reevaluate sub nota obținută inițial, iar 2 lucrări nu au înregistrat modificări, în raport cu evaluarea inițială.
În sesiunea 2023 a examenului național de definitivare în învățământ, ca urmare a etapei de soluționare a contestațiilor, au fost declarați promovați 293 de candidați, față de 280 candidați care au obținut medii între 8.00 și 10.00, conform rezultatelor afișate inițial (25 iulie 2023).
CITEȘTE ȘI:
Majorarea salariilor din învățământ, aprobată prin ordonanță de urgență. Venit net de 4.600 de lei pentru debutanți, din 2024. Impact bugetar de peste 2 miliarde de lei
În județul Cluj, în sesiunea 2023, din totalul candidaților admiși pentru a susține proba scrisă (352 candidați), s-au prezentat 346 candidați, 8 candidați au fost absenți la Definitivat, iar 5 candidați prezenți au decis să se retragă din motive personale, nefiind înregistrate situații de fraudă sau tentativă de fraudă.
Rezultate Finale Definitivat 2023. Nota 10, obținută de 7 profesori
7 candiați din județul Cluj au obținut nota 10 la proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ (2,36 % din totalul celor promovați), iar 4 dintre aceștia au înregistrat media generală 10 (zece) de promovare a examenului național de definitivare în învățământ, județul Cluj situându-se astfel pe prima poziție, în clasamentul național, în ceea ce privește promovabilitatea la examenul național de definitivare în învățământ sesiunea 2023.
Pentru a fi declarat promovat la examenul național de definitivare în învățământ, un candidat trebuie să obțină cel puțin media 8 (opt), calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv la proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale. În egală măsură, candidații admiși pentru a susține proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ au îndeplinit cumulativ următoarele condiții: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an, calificativul pentru anul școlar în curs „Bine” sau „Foarte bine” și media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, minimum 8 (opt).
Rezultate Finale Definitivat 2023. Candidați promovați și nepromovați, la nivel național
În urma contestațiilor, la nivel național situația nu s-a schimbat foarte mult, deși au existat îmbunătățiri. Înainte de contestații, 1767 de profesori nu au promovat examenul de Definitivat 2023, iar acum numărul acesta a scăzut la 1583.
Rata finală de promovare din sesiunea 2023 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrată în urma soluționării contestațiilor depuse după desfășurarea probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este 79,37%.
În raport cu prima afișare (rezultate inițiale) din sesiunea 2023, se constată o creștere de 2,41% (76,97%), respectiv de peste 5,5%, comparativ cu procentul de anul trecut (73,82%).
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: