Educație

Bacalaureat 2024. Candidat eliminat pentru tentativă de fraudă, în Cluj. Alți 40 de elevi nu s-au prezentat la proba la alegere a profilului.

Proba la alegere a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat le-a dat bătăi de cap elevilor din Cluj. Zeci de candidați absenți și un elev eliminat din examen pentru tentativă de fraudă.

Bacalaureat 2024. Elev eliminat pentru tentativă de fraudă și zeci de candidați absenți la proba la alegere a profilului, în Cluj|Foto: pexels.com Bacalaureat 2024. Elev eliminat pentru tentativă de fraudă și zeci de candidați absenți la proba la alegere a profilului, în Cluj|Foto: pexels.com

 

 


Absolvenții claselor a XII-a au susținut joi, 4 iulie 2024, a treia probă din cadrul examenului național de Bacalaureat, proba scrisă la alegere a profilului și a specializării – proba E.d). 

Eliminat din examen pentru tentativă de fraudă

Cei 4.438 candidați prezenți la această probă scrisă, în cele 17 centre de examen organizate în județul Cluj, au optat pentru una dintre următoarele 10 discipline, la alegere a profilului și a specializării - Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică şi argumentare, Sociologie şi Psihologie. 


CITEȘTE ȘI: 
Bacalaureat 2024. Zeci de candidați absenți la proba obligatorie a profilului, în Cluj.

„Un număr de 40 de candidați nu s-au prezentat la proba scrisă de azi, iar 1 candidat a fost eliminat pentru tentativă de fraudă”, informează Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj. 

Vineri, 5 iulie 2024 va avea loc proba scrisă la limba și literatura maternă–proba E.b)., pentru elevii care au studiat în limba minorităților naționale.


Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 8 iulie (până la ora 12:00), iar contestațiile se pot depune în intervalul orar 12:00-18:00, în aceeași zi. 

Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 12 iulie.


Afișarea rezultatelor se va face prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului, în conformitate cu regulamentul privind protecția datelor cu caracter persoanl (GDPR). 

Un candidat este declarat promovat la examenul național de bacalaureat dacă îndeplinește, cumulativ, următoarele condiţii: a susţinut probele de evaluare a competenţelor, a susţinut toate probele scrise și a fost notat cu minimum 5 la fiecare dintre acestea, obținând, în final, cel puţin media 6 la probele scrise.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Luni începe prima probă scrisă la examenul de Bacalaureat 2024. Regulile pe care trebuie să le respecte elevii şi ce obiecte sunt interzise în săli.

Ultimele Stiri
abonare newsletter