Educație
Bacalaureat 2024. Elevii din Cluj, primii în clasamentul național. Rată de promovare de peste 90%.
Absolvenții claselor a XII-a, din județul Cluj, rămân primii în clasamentul național, în urma publicării rezultatelor finale de la examenul de Bacalaureat.
Bacalaureat 2024. Rată de promovare în creștere. Elevii din Cluj, primii în clasamentul național|Foto: depositphotos.com
Vineri s-au afișat rezultatele la examenul de Bacalaureat 2024, după contestații. În județul Cluj, doi elevi au obținut media 10 după rezolvarea contestațiilor, alăturându-se celor două eleve care aveau „10 curat” înainte de contestații.
CITEȘTE ȘI:
S-au afișat rezultatele la Bacalaureat, după contestații. 2 elevi clujeni s-au alăturat celor cu media 10 „curat”.
De altfel, rata de promovare, în prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2024 a crescut de la 88,9% la 90,30%, după soluționarea contestațiilor, potrivit informațiilor publicate de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj.
De asemenea, comparativ cu afișarea rezultatelor inițiale, a crescut și rata de reușită pentru candidații din promoțiile anterioare, de la 35,81 %, înainte de contestații, la 40%, după soluționarea contestațiilor.
Aproape 1.600 de contestații, la Cluj
În județul Cluj au fost depuse 1.595 de solicitări pentru reevaluarea lucrărilor. Dintre acestea, 1.048 de lucrări reevaluate au primit note mai mari, decât în evaluare inițială, 477 lucrări au înregistrat note mai mici, în raport cu evaluarea inițială, iar 70 de lucrări scrise contestate, nu au înregistrat modificări ale notelor.
Astfel, în sesiunea iunie-iulie 2024, a examenului național de Bacalaureat, la nivelul județului Cluj, din totalul celor 4.560 de candidați prezenți (4250 din promoția curentă și 310 din promoțiile anterioare) au promovat 3.961 candidați. Dintre aceștia, 3.837 aparțin promoției 2024, iar 124 de candidați provin din promoțiile anterioare.
În egală măsură, numărul mediilor de 10 (zece) a crescut de la 2 medii, înainte de soluționarea contestațiilor, la 4 medii de 10.
CITEȘTE ȘI:
EXCLUSIV. Ștefana Trifan, eleva de la Colegiul „Andrei Mureșanu” Dej care a luat „10 curat” la BAC fără meditații.
În județul Cluj, cei 4 candidați care au obținut media 10 la examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024 provin de la următoarele unități de învățământ preuniversitar:
*Trifan Ștefana de la Colegiul National „Andrei Mureșanu” Dej
*Louise Vișan de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca
*Casiana Luca de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca
*Teodora Stan de la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca
Procentul de promovare se calculează din totalul candidaților prezenți. Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții: recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
A doua sesiune a examenului național de Bacalaureat se va desfășura în perioada 20-30 august 2024, fiind precedată de etapa de înscriere (15-22 iulie 2024).
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: