Educație

Directoarea liceului din București unde există suspiciuni de FRAUDĂ privind bacalaureatul a fost REŢINUTĂ

Directoarea Liceului "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală, unde există suspiciuni de fraudare a bacalaureatului, la proba scrisă la Limba română, a fost reţinută. Costica Vărzaru, care a fost audiată de procurori la Poliţia Capitalei, fiind suspectată de fapte de corupţie, a fost reţinută, iar marţi ar urma să fie dusă la instanţă cu propunerea de arestare preventivă, potrivit Mediafax.

Examenele scrise de la bacalaureat au început luni cu proba la Limba şi literatura română, la care s-au înscris peste 160.000 de candidaţi.

La câteva ore după susţinerea probei la Limba română, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a anunţat că a fost schimbată Comisia de bacalaureat de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", din Sectorul 5 al Capitalei, iar directorul şi directorul adjunct ai şcolii au fost demişi, pentru presupuse fapte de corupţie.


Potrivit ISMB, au fost schimbaţi cei cinci membri ai comisiei de bacalaureat, precum şi cei 32 de profesori supraveghetori de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu".

Totodată, ISMB a dispus eliberarea din funcţiile de conducere a directorului şi directorului adjunct ai Liceului "Dimitrie Bolintineanu, precum şi a directorului Şcolii Gimnaziale nr. 178, care îndeplinea şi rolul de vicepreşedinte al comisiei din centrul de examen.


Ulterior, Ministerul Educaţiei a informat că niciuna dintre variantele de subiecte la proba scrisă la Limba română de la bacalaureat nu a fost publicată înainte de începerea examenului, respectiv ora 9.00, iar STS a făcut verificări şi a asigurat că nu a existat nicio breşă în reţeaua informatică.

 

Etichete: frauda bacalaureat
Ultimele Stiri
abonare newsletter