Educație

Prima zi de școală, start cu stângul

Peste 92.000 de elevi încep luni școala în județul Cluj. Anul școlar vine cu o noutate pentru ei: vacanța de iarnă va fi mai lungă cu o săptămână decât până acum. Se pare însă că începerea anului școlar a luat prin surprindere autoritățile locale, pentru că una dintre cele mai importante unități de învățământ din municipiul Cluj-Napoca nu este pregătită să își primească elevii.

La Liceul Mihai Eminescu, un dezastru

Astfel, la Liceul Mihai Eminescu, lucrările de modernizare au început în 6 iulie. Deşi termenul de finalizare este 6 mai 2016, funcţionarii Primăriei şi constructorul au promis că până la începerea şcolii vor fi gata 18 clase. În acest moment sălile de clasă sunt fără parchet, fără lambriuri şi pline cu moloz şi praf.

Din cauză că liceul s-a transformat în şantier, elevii de la Mihai Eminescu au fost mutaţi la Colegiul Tehnic Anghel Saligny.  Elevii vor învăţa în două schimburi, ceea ce înseamnă un stres în plus pentru familiile lor. Copiii vor învăţa după masă, programul lor şi al părinţilor fiind dat peste cap, elevii din clasele I-IV neputând fi lăsaţi singuri acasă. Ce vor face părinţii în acest caz? Îşi vor schimba programul de la serviciu, vor plăti bone sau vor risca să îşi lase copiii singuri acasă?


Lucrările de reabilitare și modernizare de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Cluj-Napoca au scos însă la suprafață nereguli grave privind modul în care firmele care câștigă licitațiile înțeleg să-și respecte angajamentele. Deși firma care a câștigat licitația de reabilitare a liceului Mihai Eminescu s-a angajat să aducă 105 muncitori zilnic pe șantier, realitatea este cu totul alta: mai mult de 10 muncitori nu au fost văzuți să lucreze niciodată. Halucinant este că o recunoaște până și responsabilul de șantier.

Astfel, ceea ce trebuia să fie un proiect de modernizare a clădirii liceului s-a transformat într-un calvar pentru autorităţi. Cu o săptămână înaintea începerii anului şcolar Liceul Mihai Eminescu din Cluj-Napoca arătă ca după bombardament, iar autorităţile au luat hotărârea de a închide unitatea de învăţământ.


La dezastrul de la Liceul Mihai Eminescu au contribuit, mai mult sau mai puțin, trei firme: Dava Invest SRL din Sighetu Marmației, Coldea Construcții SRL și Energoinstal SA, ambele din Cluj-Napoca. În cazul Liceului Mihai Eminescu, contractul este în valoare de 12 milioane lei.

În șantier este încă și Școala Ion Agârbiceanu, unde elevii vor merge cu rândul, de dimineaţă şi de după-amiază.


La cele mai multe școli nu sunt probleme

Cei mai mulți elevi însă își vor începe cursurile în condiții normale. Reprezentanții ISJ Cluj explică faptul că cele mai multe obiective au autorizație, acestea însemnând şcoli, grădiniţe, şcoli cuplate cu grădiniţe, licee, colegii, seminarii, grupuri şcolare, şcoli profesionale, internate, cantine, ateliere de practică profesională, spălătorii, săli de sport, cluburi şcolare.

Astfel, în anul şcolar 2015-2016, vor funcţiona în judeţul Cluj 212 unităţi cu personalitate juridică şi 189 structuri. Aceste unităţi de învăţământ cuprind în total 678 de obiective, din care 388 în mediul urban şi 290 în mediul rural. Dintre acestea, 558 de obiective (82%) sunt autorizate sanitar, restul fiind neautorizate. Potrivit lui Valentin Cuibus, inspector general în cadrul Inspectoratului Școlar General Cluj,  principalele motive ale neautorizării unităţilor de învăţământ sunt legate de lipsa apei curente, o curte neamenajată sau lipsa unui gard.


În judeţul Cluj vor preda în anul şcolar 2015-2016, în învăţământul preuniversitar, 7.391 cadre didactice, fiind înregistraţi peste 92.000 de elevi. Potrivit reprezentanților ISJ Cluj, toate orele vor fi acoperite de cadre didactice.

Modificări pe ultima sută de metri

Ca în fiecare an, Ministerul Educației a venit cu modificări pe ultima sută de metri, schimbnd structura anului școlar.


Ministerul Educaţiei a publicat în Monitorul Oficial  structura anului şcolar 2015-2016, cu 4 zile înainte ca elevii să se întoarcă la clasă.

Ordinul prevede că timpul acordat vacanţei de iarnă se măreşte cu o săptămână, şi nu va mai fi de 2 săptămâni aşa cum era până acum, ci de 3 săptămâni.

Cât despre manuale, în anul şcolar 2015-2016, elevii de clasele III-a şi a-IV-a vor învăţa după aceleaşi ca până acum. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a declarat zilele trecute că deocamdată va retipări 15% din necesarul manualelor şcolare, iar cele noi vor fi amânate pentru anul şcolar 2016-2017. Sorin Cîmpeanu a anunţat că procesul de schimbare a manualelor şcolare va dura până în anul 2020.

Elevii de clasa I şi a II-a învaţă după manuale noi, în varianta PDF şi digitală.

Ultimele Stiri
abonare newsletter