Educație

“Fă ghiozdanul unui copil”, campanie caritabilă inițiată de doi studenți din Cluj

Mai e aproape o lună până la începerea noului an școlar, iar una dintre cele mai importante nevoi ale celor mici este ghiozdanul complet echipat. Fotograful ziarului Monitorul de Cluj, Saul Pop, şi Loredana Bertișan, studenţi la Jurnalism, şi-au unit forţele şi au decis să inițieze campania caritabilă “Fă ghiozdanul unui copil”. „Am văzut de-a lungul timpului destule cazuri de familii care nu își permit să-și pregătească așa cum trebuie copiii pentru școală”, spun cei doi.

Campania își propune să mobilizeze comunitatea online (și nu numai) și să umple ghiozdanele a cel puțin 50 de copii. De mai bine de o săptămână pe pagina de facebook Art4Education sunt publicate grupuri de copii, iar donatorii nu au întârziat să apară.

„În prima seară în care am publicat prenumele și clasa a șase copii care au nevoie de un ghiozdan am găsit și donatori pentru ei. Nu ne-a venit să credem cât de rapidă a fost mobilizarea. Continuăm să postăm bilețele, deoarece mai avem cel puțin 25 de copii care trebuie ajutați, așadar dacă sunt oameni care vor să facă un ghiozdan, îi așteptăm pe pagina de facebook Art4Education. Până la urmă copiii sunt viitorul. Cine știe, poate ghiozdanul pe care îl facem astăzi unui copil îl va motiva să devină un medic bun sau un profesor dedicat, oameni de care România are atâta nevoie”, spune Loredana.


Art4Education (n.r. red. Artă pentru educație) a avut prima ediție în 2014, atunci când fotograful Monitorul de Cluj a derulat o campanie caritabilă în prag de Crăciun pentru două fetițe din comuna clujeană Iara. Pe lângă cadouri, în cadrul evenimentului s-au strâns și bani cu care familia respectivă a reușit să construiască fundația unei noi case. Detalii despre acest proiect puteţi citi aici.

,,Art4Education este răspunsul nostru pentru ceea ce vedem zilnic. Suntem jurnaliști și amândoi suntem foarte orientați către aria socială, deci nu putem trece nepăsători peste poveștile de viață de care ne lovim mergând pe teren. Unele pot fi schimbate în bine, la inițiativa noastră și cu ajutorul comunității. Eu cred că e important să ne pese, să ne implicăm, să nu fim individualiști”, a spus, la rândul lui, Saul.


Cei care vor să se implice în campania ,,Fă ghiozdanul unui copil” pot lua legătura cu organizatorii pe pagina de Facebook Art4Education, pe adresa de mail art4educluj@gmail.com sau la tel. 0741431755.

“Pe facebook sunt publicate toate detaliile legate de ce trebuie să conțină un ghiozdan, în funcție de clasa copilului”, au mai spus tinerii.

Ultimele Stiri
abonare newsletter