Educație

Primul an şcolar în care elevii îşi pot da afară profesorul de la clasă

Liceenii au dreptul să schimbe profesorii care se poartă abuziv, pot contesta notele şi chiar să protesteze. Este primul an şcolar în care elevii au un statut al lor, un document negociat timp de doi ani.

Elevii claselor a XI-a şi a XII-a pot schimba dascălul, însă numai dacă iniţiativa este susţinută de cel puţin două treimi din totalul elevilor clasei respective. De asemenea, liceenii au dreptul de a-şi contesta notele obţinute la lucrările scrise, dacă nu sunt mulţumiţi de ele, dar şi dreptul de a protesta.

Liceenii vor putea şi să promoveze doi ani într-unul singur. Iar profesorii trebuie să sprijine libertatea de expresie a elevilor. În caz contrar, pot fi şi taxaţi.


Prin statut, elevii au obţinut şi dreptul de a oferi feedback semestrial cadrelor didactice care predau la clasă, un fel de notă anonimă, scrie tvr.ro.

De asemenea, profesorii nu mai au voie să le confişte bunurile personale care nu atentează la siguranţa lor sau a altor elevi.


Elevii îşi asumă prin statut şi restricţii. Cum este cea legată de folosirea telefonului mobil.

Statul elevilor mai prevede şi alte obligaţii: să respecte regulamentul şcolii, să înveţe şi să aibă un comportament civilizat faţă de colegi şi personalul şcolii. La 10 absenţe nemotivate, riscă exmatricularea.


Prin statut, elevii au drepturi clare şi speră ca acest lucru să îi ferească, în primul rând, de abuzuri.

abonare newsletter