Educație
Profesor de la UBB Cluj, în fruntea Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice
Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, a aprobat, miercuri, noua componenţă a Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI), din acesta făcând parte 19 cercetători şi cadre didactice de la institute de cercetare şi universităţi din ţară şi din străinătate, anunţă Ministerul Educaţiei.
Dacian Cpsmin DragosCei 19 membri noi ai Consiliului au fost aleşi pentru un mandat de patru ani, după un proces de selecţie de două luni, din iulie până în septembrie 2016, în care 115 oameni din domeniul ştiinţei au aplicat atât pentru postul de membru al CNECSDTI, cât şi pentru cel de membru al comitetului de selecţie a acestora.
"Componenţa CNECSDTI a fost stabilită, pentru prima dată, în urma unui amplu proces de selecţie, derulat între 22 iulie şi 23 septembrie 2016, în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare, care asigură secretariatul CNECSDTI. În această perioadă, 115 reprezentanţi ai comunităţii ştiinţifice şi-au depus candidatura pe platforma brainmap.ro pentru calitatea de membru în Comitetul de selecţie a membrilor, dar şi pentru cea de membru CNECSDTI”, arată Ministerul Educaţiei.
Potrivit reprezentanţilor Ministerului, preşedintele CNECSDTI este profesorul universitar doctor Dacian Cosmin Dragoş de la Universitatea "Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, iar vicepreşedinţi sunt doctorii Mihai-Octavian Dima de la Institutul Naţional de Fizică Nucleară - "Horia Hulubei” şi Alexandru Popa de la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe.
Candidaţii au fost aleşi în funcţie de anumite criterii, precum conduita profesională, responsabilitate, echilibru, capacitate de analiză obiectivă.
Reprezentanţii Ministerului Educaţiei mai anunţă că în curând va fi făcut public şi regulamentul de oranizare şi funcţionare al CNECSDTI.
Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării are rolul de a coordona şi monitoriza aplicarea normelor de conduită morală şi profesională în activităţile de cercetare-dezvoltare la nivel naţional.