Educație

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop: "Până în septembrie vom modifica Legea educaţiei"

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat joi, la Cluj, în cadrul Forumului Organizaţiilor Studenţeşti din România (FOSR), că Legea educaţiei va intra, din septembrie, într-un proces de modificare, urmând ca peste un an, în septembrie 2018, să fie înaintată Parlamentului.

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop: Până în septembrie vom modifica Legea educaţiei Ministrul Educaţiei, Liviu Pop: Până în septembrie vom modifica Legea educaţiei

"Nu vreau să discut de Legea educaţiei naţionale pentru că sunt în Cluj, respect acest oraş şi premier, atunci când s-a angajat legea răspunderii pe Legea educaţiei naţionale, era actualul primar al Clujului. Dar vă asigur că, începând cu 1 septembrie, veţi fi parte a procesului de modificare a Legii educaţiei naţionale, exact cum am spus în programul de guvernare. Avem deschisă fişa de proiect, în aşa fel încât în septembrie anul viitor, după ce facem o analiză temeinică a ceea ce s-a întâmplat şi în cei şase ani de zile de implementare şi ce am avut înainte, cu experţi din universităţi, Academie, organizaţiile studenţeşti, federaţiile sindicale, vom finaliza proiectul de lege în septembrie anul viitor, când îl vom lansa către Parlament, un document care va atinge o bună parte dintre punctele pe care dumneavoastră le-aţi menţionat", le-a spus ministrul studenţilor participanţi la forum, potrivit Agerpres.

În declaraţia sa, Liviu Pop s-a referit şi la cele 30 de cămine studenţeşti care urmează să fie construite.

"Săptămâna aceasta am lansat licitaţia pentru primele 7 cămine din cele 30. Am spus în programul de guvernare că facem cămine. Universitatea din Galaţi, Arad, Timişoara, Ploieşti, Piteşti, Constanţa şi Bacău au documentele bine făcute; celelalte universităţi urmează să aducă documentele în aşa fel încât să intre în licitaţie şi, până la final de mandat, aşa cum ne-am angajat, să finalizăm aceste cămine studenţeşti", a menţionat ministrul Educaţiei

Ultimele Stiri
abonare newsletter