Educație

UBB, printre primele 500 de universităţi din lume

Universitatea Babeş-Bolyai se situează în intervalul 401-500 în topul mondial al universităţilor, arată cel mai recent clasament britanic al universităților lumii - World Universities Ranking-Times Higher Education/WUR-THE, dat publicităţii miercuri, 8 noiembrie.

Clasamentul se referă la domeniul Life Sciences, Universitatea Babeş-Bolyai și Universitatea din București fiind singurele instituţii de învăţământ superior din România incluse în acest clasament.

În ceea ce priveşte clasamentul global World Universities Ranking-Times Higher Education/WUR-THE, dat publicității în vara acestui an, UBB se află pe prima poziţie la nivel naţional, încadrându-se în intervalul 601-800 la nivel mondial. Alte patru universități din România sunt situate pe poziţiile 801-1000 în acelaşi clasament (în ordine alfabetică): Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea din București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și Universitatea de Vest din Timișoara.


„Noul clasament vine ca o confirmare a direcţiei pe care Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi-a asumat-o, aceea a excelenţei în cercetare, în actul didactic, în serviciile către comunitate și relaţia cu studenţii, cu alte cuvinte în tot ceea ce face. Să nu uităm că în același clasament, în domeniul Art & Humanities am reuşit, în acest an, să fim pe poziția 301-400 la nivel mondial, aceasta fiind cea mai bună poziţionare din România, iar în clasamentul global suntem tot pe primul loc din România, respectiv pe 601-800 la nivel mondial. Aceasta în condiţiile în care concurăm cu universităţi al căror buget este de 10 ori mai mare decât al Universităţii Babeş-Bolyai”, a afirmat prof. univ. dr. Daniel David, prorectorul UBB responsabil de cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice.

World Universities Ranking-Times Higher Education Ranking/WUR-THE este unul dintre cele mai complexe clasamente internaţionale ale universităţilor, combinând criterii academice legate de educaţie, cercetare, relaţia cu mediul socio-economic şi internaţionalizare.


Reamintim că în 2017 în lume există aproximativ 27.000 de universităţi.

abonare newsletter