Educație

Elevii de clasa a V-a vor avea, începând de luni, manuale

Liviu Pop, ministrul educației a anunțat că manualele vor ajunge pe băncile elevilor de clasa a V-a luni, cu o întârziere de 3 zile. Ministrul a explicat că termenul de livrare către ISJ-uri a fost vineri şi că în acest sfârşit de săptămână se lucrează la distribuirea lor în unităţile şcolare.

Sursă foto: bucurestifm.ro Sursă foto: bucurestifm.ro

„În 17 noiembrie era termenul de livrare către Inspectoratele Şcolare, toate inspectoratele lucrează alături de colegii noştri directori sâmbătă şi duminică în aşa fel încât luni să avem toate manualele la care s-au câştigat licitaţiile, după cum bine ştiţi nu la toate s-au depus în luna martie ofertă pentru editarea de manual şcolar”, a declarat Liviu Pop, conform Mediafax.

Ministrul Educaţiei a explicat că o situaţie clară, la nivel naţional, va fi făcută luni în jurul prânzului şi că editurile care nu au respectat contractele vor fi sancţionate. “Luni la ora 12. 00 vom avea un eventual clar la nivel national, iar acele edituri, dacă vor fi, eu sper să nu fie, care nu au livrat manualele vor fi sancţionate în conformitate cu contractul, 0.5% pe zi de întârziere, din valoarea contractului” , a declarat ministrul.


În ceea ce priveşte manualul unic, Liviu Pop afirmă că nu s-a răzgândit, precizând că pe lângă manualul de bază vor exista şi auxiliare, dar că acestea vor trebui avizate de către Inspectoratul Şcolar sau de către Casa Corpului Didactic.

„Nu m-am răzgândit şi nu o să mă răzgândesc niciodată cu lucurile bune pe care le-am pus în programul de guvernare. Manualul de bază aşa cum am spus va fi pentru fiecare program şcolară. Pe lângă manualul de bază oricine poate să facă manuale auxiliare, manuale alternative sau cum vreţi să le numiţi, important este ca toate acestea să fie avizate de către Ministerul Educaţiei Naţionale. Ştiu că există foarte multe entităţi care îşi doresc să doneze anumite auxiliare, anumite materiale, mijloace. Toate acestea trebuie avizate de MEN. Adică în unităţile şcolare din România, cum de altfel avem şi aici, tot ceea ce intră şi se foloseşte în actul de predare ar trebui să fie avizat de MEN, unele prin Inspectoratele Şcolare, altele prin intermediul Casei Corpului Didactic, dar e foarte important calitatea să fie verificată, ceea ce nu s-a făcut în România în ultimii 5 ani” , a mai spus Liviu Pop, relatează Mediafax.

Ultimele Stiri
abonare newsletter