Educație

Conducerea Universităţii ”Babeş-Bolyai” cere demisia ministrului Educaţiei

Conducerea Universităţii ”Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca solicită demisia sau demiterea ministrului Educaţiei Naţionale, care a oferit ”pseudoexplicaţii bazate pe motivaţii vetuste şi pe date eronate sau expirate” despre reducerea locurilor bugetate.

Potrivit unei scrisori deschise către coaliţia de guvernare şi premier transmisă, luni, conducerea UBB susţine că a încercat să îl determine pe ministrul Educaţiei să înţeleagă erorile pe care le-a făcut în procesul de alocare a locurilor bugetate pentru anul universitar 2018-2019 către universităţile tradiţionale din marile centre academice ale ţării.

”Am încercat, în ultimele săptămâni, să-l determinăm pe domnul ministru al educației naționale – prin răspunsuri oficiale directe și publice, scrisori deschise, inclusiv printr-o grevă japoneză – să înțeleagă erorile pe care le-a făcut în procesul de alocare a locurilor bugetate pentru anul universitar 2018-2019 către universitățile tradiționale din marile centre academice ale țării. Așa cum am arătat în luările noastre de poziție, este vorba atât despre erori tehnice (spre exemplu, alocare bazată pe analize vechi de peste 10 ani, interpretări eronate ale analizelor Băncii Mondiale), cât și despre erori de strategie (afectând singura zonă de competitivitate internațională a mediului academic românesc – nivelurile de master/ doctorat – și reducând șansa tinerilor din mediile defavorizate și din mediul rural de a ajunge la universitățile din marile orașe ale țării). Am primit, în schimb, pseudoexplicații bazate pe motivații vetuste și pe date eronate sau expirate, prezentate însă cu un curaj și o siguranță incredibile, făcându-ne astfel să ne îngrijorăm serios cu privire la responsabilitatea celor care le-au oferit. (...) În consecinţă, suntem datori societăţii româneşti să solicităm public demisia sau demiterea acestui domn ministru al Educaţiei Naţionale”, se arată în scrisoare.


Reprezentanţii UBB susţin că erorile în alocarea locurilor bugetate sunt tehnice, dar şi de strategie, care reduc şansa tinerilor din mediile defavorizate şi din mediul rural de a ajunge la universităţile din marile oraşe ale ţării.

”Prin astfel de politici se condamnă pe termen lung competitivitatea mediului academic românesc în aria europeană a educaţiei şi a cercetării, cu impact negativ asupra dezvoltării ţării. (...) Este clar că nu avem un partener de dialog în persoana domnului ministru, valorile, viziunea şi angajamentul academic ale Universităţii Babeş-Bolyai pentru societatea românească fiind incompatibile cu cele ale ministrului actual”, se mai arată în scrisoare.


Conducerea UBB precizează că va continua să aibă poziţii publice prin care să apere, ”atât cât se poate în acest context politic nefast pentru mediul academic românesc, normalitatea academică şi, astfel, şansa de dezvoltare a ţării”.

abonare newsletter