Educație

Cât de accesibile au fost subiectele simulării Evaluării Naționale? Unde au putut întâmpina elevii probleme

Simularea examenelor de Evaluare Națională a început luni, la ora 9:00, cu testarea elevilor de clasele a VII-a și a VIII-a la Limba și literatura română. Subiectele de simulare au fost concepute de Ministerul Educației, au fost aceleași pentru toate școlile și au putut să fie rezolvate în 2 ore.

Elevii de clasa a VII-a au aflat că vor susține simulare abia în urmă cu o lună. Tot atunci, din documentele de simulare trimise de Minister către partenerii săi instituționali de dialog social a aflat și publicul că, la Matematică, Ministerul Educației vrea să introducă teste grile.

Subiectele pentru clasa a VIII-a

Subiectele de Limba română pe care elevii de clasa a VIII-a le-au avut de rezolvat la simularea din această dimineață sunt structurate în două mari cerințe. Primul subiect le cere copiilor de la final de gimnaziu să răspundă la mai multe cerințe pe baza unui fragment la prima vedere din poezia “Stai și-asculți sub ramuri…” de Ștefan Octavian Iosif.


La subiectul al II-lea, elevii de clasa a VIII-a au avut de realizat o compunere despre o întâmplare la muzeu.

„Subiectul pentru clasa a VIII-a pare accesibil, verifică cunoștințe de limbă, vocabular, morfologie, sintaxă, accesibile elevilor. Se verifică competența de producere de mesaj scris și oral. Textul poetic este unul de nivelul unui elev de clasa a VIII-a și nu prezintă mari dificultăți de analiză, respectiv interpretare. Pe de altă parte, subpunctul 6 de la primul exercițiu al subiectul I, în care se cere rolul adverbului din ultimul vers al penultimei strofe este un subiect care ar fi putut crea dificultăți elevilor pentru că nu se precizează care rol să fie urmărit (stilistic, sintactic)”, a spus Raluca Vlaicu, profesoară de limba și literatura română.

Subiectele pentru clasa a VII-a

Subiectele de la simularea în premieră de către elevii de clasa a VII-a a examenului de Limba și literatura română sunt structurate pe două mari cerințe. Primul subiect le cere elevilor de clasa a VII-a să facă un rezumat din basmul popular “Ion Făt-Frumos”, iar la subiectul al III-lea elevii au avut de realizat o compunere liberă despre o activitate extrașcolară. Pentru subiectul nr. II au fost 6 cerinţe legate de un text publicat în Dilema Veche.


„Rezumatul în sine nu ar trebui să ridice probleme, dar rezumatul este unul dintre cele mai grele texte pe care un elev trebuie să le producă, fiindcă prezintă niște rigori anume. Trebuie respectate niște reguli ale rezumatului prin care elevii pot avea mici scăpări din diferite motiv. Pot fi emoții, poate fi lipsa cunoștințelor necesare, lipsa antrenamentului, a capacității de sinteză. Nu e nimic nelalocul lui și până în acest moment ar fi trebuit să fi fost recapitulată, respectiv parcursă materia”,  a explicat profesoara.  

Unde ar fi putut întâmpina elevii probleme?


Elevii de clasa a VII-a ar fi putut întâmpina probleme la delimitarea propozițiilor dintr-o frază.

„Unii profesori lasă elementele de sintaxă ale frazei strict pentru clasa a opta. Asta ar putea fi o problemă. Nu că nu ar exista în materia de clasa a șaptea, dar nefiind aprofundate, ca să mergi mai departe, se trece destul de repede sau nu se trece deloc prin acest subiect. Rămâne la latitudinea profesorului și elementele de sintaxă sunt parcurse și aprofundate în proporție de 80% în clasa a opta”, a zis Raluca Vlaicu.


De asemenea, toți elevii ar fi putut să aibă dificultăți în crearea unei narațiuni.

„Problemele vor apărea la faptul că elevii nu au exercițiul scrisului, exercițiul compunerilor libere. Nu au lectură și nu au experiențele necesare pentru a realiza astfel de narațiuni. Din experiența mea de la examene, compunerilor narative ale elevilor le lipsește intriga, le lipsește un fir narativ logic de cele mai multe ori și punctul culminant. Fără intrigă și fără punct culminant nu am acțiune”, a adăugat profesoara.

Ultimele Stiri
abonare newsletter