Educație

Numărul elevilor SCADE, numărul profesorilor CREȘTE

Numărul elevilor și studenților scade de la an la an. Populatia școlară s-a redus cu 64.000 de elevi între 2015 și 2017, în timp ce numărul cadrelor didactice a crescut cu 400 între 2016 şi 2017. Asta după ce cu un an înainte statistica înregistra o reducere de 1.600 de profesori.

Asta arată cel mai recent raport al Institutului Național de Statistică, potrivit căruia cele mai mari creșteri ale numărului cadrelor didactice sunt în creșe și grădinițe, în învăţământul primar și gimnazial și în cel profesional. Asta în timp ce la liceu sunt mai puţin profesori, informează edupedu.ro.

În 2015 erau înregistrați în şcolile, facultățile, creşele şi grădinițele din România 3,6 milioane de elevi. Numărul acestora a scăzut cu 45.000 în 2016 şi cu încă 20.000 până în 2017, până la 3,57 milioane elevi şi studenţi, potrivit sursei citate.


“Resursele umane cuprinse în sistemul naţional de educaţie au înregistrat în ultimii ani o evoluţie oscilantă, care nu a fost însă corelată cu evoluţia populaţiei şcolare în aceeaşi perioadă”, notează raportul INS.

Asta pentru că în timp ce numărul elevilor s-a redus cu 64.000 de persoane în doi ani, echivalentul populaţiei comunei Florești, numărul profesorilor a consemnat o scădere, după care o nouă creştere uşoară.


“În anul şcolar 2017-2018, numărul mediu de copii, elevi şi studenţi ce au revenit la un cadru didactic a fost de 15. În anul universitar 2017-2018, numărul de studenţi ce revin unui cadru didactic a crescut comparativ cu anul 2016-2017 la 21 studenţi”, mai arată raportul.

Cea mai mare creştere este la creşe şi grădiniţe (+524), urmată de cea din primar şi gimnazial (+470) şi cea din învăţământul profesional (+425). Scăderi se pot observa la licee (-685) şi în învăţământul superior (-352). În 2017, România avea 236.000 de profesori în sistemul de învăţământ, potrivit acestor date.

Ultimele Stiri
abonare newsletter