Educație

Curriculumul pentru grădiniță a fost schimbat. Copiii vor participa la opționale de dezvoltare personală și jocuri

Curriculumul pentru grădiniță a fost modificat de Ministerul Educației, astfel încât Activitățile experențiale scad la jumătate în orarul zilnic al copiilor de grădiniță, pentru a câștiga ore Jocurile liber-alese și Dezvoltarea personală.

Pentru prima dată, curriculumul pentru educația timpurie conține și programul copiilor de creșă (0-3 ani). O altă modificare pe care o aduce noul curriculum de grădiniță se referă la opționale: orele acestea intră în norma educatoarelor, deci nu mai pot fi plătiți de către părinți profesori din afara grădiniței, și “poți să faci maxim unul pe săptămână”, a declarat pentru Edupedu.ro inspectoarea generală din Ministerul Educației responsabilă cu educația timpurie.
Monitorul Oficial a publicat marți, 20 august, Ordinul privind aprobarea Curriculumului pentru educația timpurie. Ordinul este semnat de fostul ministru Ecaterina Andronescu și înlocuiește vechiul curriculum pentru învățământul preșcolar, care fusese adoptat în 2008.

Întrebată de ce a fost nevoie de schimbarea curriculumului de grădiniță, inspectoarea generală a declarat pentru Edupedu.ro că în curriculumul din 2008 “nu aveam și componenta 0-3 ani (curriculumul pentru creșă – n.red.) și noi vorbim încă din 2011 de educație timpurie, care înseamnă și nivelul antepreșcolar, și preșcolar. În al doilea rând, toate celelalte segmente ale învățământului deja făcuseră trecerea de la un curriculum bazat pe obiective la unul pe competențe, și în curriculumul nou se vede și la noi o ușoară trecere pe competențe. La noi e vorba despre un nivel elementar. Apoi era Legea educației din 2011 care ne spunea că pentru educația timpurie curriculumul se organizează pe elemente de dezvoltare”.

Etichete: gradinita
Ultimele Stiri
abonare newsletter