Educație

Grădinița „Parfum de Tei” se mută. Clădirea a fost retrocedată evreilor

Clădirea de pe strada Horea în care funcționa până recent grădinița „Parfum de Tei” a fost retrocedată, iar părinții au fost înștiințați abia cu două săptămâni înainte de începerea anului școlar.

Acum, Primăria municipiului Cluj-Napoca susţine că a găsit o soluţie prin modificarea unei clădiri de pe strada Horea. Singura problemă este că lucrările vor dura cel puţin un an de zile, timp în care, cel mai probabil, copiii vor fi repartizați în diverse alte instituții, după posibilități.

Pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local de marţi se află şi un proiect de hotărâre privind “Lucrări de modificare interioară în vederea amenajării unei grădiniţe pe strada Gării nr.4”. Potrivit documentului citat, valoarea totală a investiţiei este de 13,2 milioane lei fără TVA (2,8 milioane euro) şi prevede ridicarea unui corp de clădire cu regim de înălţime Parter+4 etaje. Numărul estimat de utilizatori este de 126 de copii, distribuiţi în 9 grupe de câte 14 copii, iar durata de realizare a investiţiei este de 12 luni.


“Având în vedere situaţia dificilă în care se află Grădiniţa cu program prelungit «Parfum de tei» cu privire la dispunerea evacuării spaţiului în care funcţionează situat pe strada Horea nr.23 care aparţine Comunităţii Evreilor din Cluj-Napoca – Cultul Mozaic şi închiriat către grădiniţă din 2012, prelungit prin acte adiţionale până la data de 30 aprilie 2018, perioadă după care s-a făcut notificarea prin executor judecătoresc ca în termen de 30 de zile să evacueze spaţiul. Urmare a refuzului grădiniţei de a părăsi spaţiul, Comunitatea Evreilor a depus cerere de chemare în judecată în iulie 2019 către Judecătoria Cluj-Napoca în urma căreia s-a dispus evacuarea de către grădiniţă a spaţiului. S-a găsit soluţia de relocare a grădiniţei în imobilul situat pe strada Gării nr.4. Prin proiect se doreşte modificarea funcţională a acestei clădiri cu regim de înălţime parter+ 4 etaje în vederea amenajării unui spaţiu de învăţământ tip grădiniţă. Se doreşte modificarea funcţională a căminului în grădiniţă cu bucătărie şi săli de mese proprii. Noua funcţiune va avea săli de grupe amenajate în tot imobilul mai puţin la parter unde va fi amplasată bucătăria şi spaţiile tehnice necesare funcţionării”, transmite municipalitatea.

Problemă speculată politic


În Cluj-Napoca se discută intens despre problemele cu care se confruntă părinții care trebuie să își înscrie copiii la creșă, cea mai importantă fiind cea a lipsei locurilor. Din păcate, însă, există probleme și pentru părinții care au copii puțin mai mari și doresc să îi înscrie la grădiniță.

Problema retrocedării grădiniţei a fost speculată şi politic de membri USR.


„Pentru a înțelege cât de bolnav este acest sistem este suficient să ne uităm la ce se întâmplă la grădinița «Parfum de tei» de pe strada Horea unde părinții au fost înștiințați în 27 august fără o atenționare prealabilă, că imobilul în care își desfășoară activitatea grădinița a fost retrocedat, iar copiii înscriși vor fi mutați în alte unități de învățământ unele mai aproape, iar altele mai departe. Problemele cu acest imobil nu sunt noi, clădirea a fost revendicată de ani zile, dar rezolvarea s-a tot amânat sub pretextul promisiunii amenajării unui spațiu nou. Acum, cu două săptămâni înaintea începerii anului școlar, s-a constatat că acea soluție nu a existat. Lipsa de respect față de părinții și copiii puși în fața faptului împlinit, prea târziu pentru a mai putea avea o altă opțiune este fața sistemului de învățământ preșcolar din România”, a declarat Adriana Cristian, membrul USR.

Politicianul a adăugat că este nevoie de soluții pe termen lung în ceea ce privește învățământul preșcolar.

Ultimele Stiri
abonare newsletter