Educație
Statutul elevului nu este respectat în totalitate. Elevii caută soluții de ani de zile
În ciuda faptului că elevii au făcut în ultimii ani numeroase demersuri, statutul elevului nu este nici acum respectat în totalitate.
Elev și profesori la școalăÎn urmă cu patru ani, la nivel național a fost lansat un formular cu ajutorul căruia să iasă la iveală situațiile în care statutul elevului nu este respectat. Formularul conține întrebări legate de problemele cu care elevii s-au confruntat pe parcursul anilor școlari și se realizează an de an deoarece există numeroase situații în care drepturile sau îndatoririle elevilor și ale cadrelor didactice nu sunt respectate.
„Acest formular este lansat la nivel național anual. Este lansat în continuare deoarece de patru ani de la lansarea acestui statut, care prevede atât drepturile cât și îndatoririle elevilor, sancțiuni și mustrări, el nu este respectat in totalitate, fiind un Ordin de Ministru. Cu acest formular vrem să vedem în ce proporție este respectat statutul elevului și progresul său”, a spus Rareș Gălățan, președintele Consiliului Elevilor din județul Cluj.
. Scopul Raportului privind implementarea Statutului Elevului la nivelul județului (RISEJ) este de a realiza o punte de comunicare mai transparentă între părțile instituțiilor, în acest caz, al elevilor cu cadrele didactice dar și invers. Statutul Elevului prevede atât o serie de drepturi ale elevilor cât și o serie de îndatoriri ale elevilor. Formularul a fost conceput să cuprindă și cadrele didactice care au o categorie separată de răspuns. Acestea au un cuvânt important de spus, așadar și acestea își pot spune punctul de vedere în ceea ce privește relaționarea elev-profesor, cât de respectați sunt, cum au reacționat în anumite cazuri de violență fizică sau verbală și multe alte întrebări. Profesorii pot să semnaleze, în acest formular, inclusiv discriminarea, evaluarea subiectivă, intervalul de zile în care se dă un extemporal și se returnează corectat.
Consiliul Județean al Elevilor Cluj a lansat pe data de 13 iunie 2020 acest formular pentru a vedea exact lipsurile din școlile clujene. Toți elevii județului Cluj sunt invitați să completeze întrebările pentru a aduce la cunoștință neînțelegerile din instituție.
Formularul poate fi accesat aici: https://bit.ly/2YAca6Y