Educație

Cum vor merge copiii la școală? A fost stabilit scenariul pentru județul Cluj!

Inspectoratul Școlar Județean Cluj a organizat o conferință de presă, unde s-a discutat scenariul pregătit pentru noul an școlar, la nivelul județului Cluj.

Cum vor merge copiii la școală? A fost stabilit scenariul pentru județul Cluj! Cum vor merge copiii la școală? A fost stabilit scenariul pentru județul Cluj!

 

 


Astfel, s-a afirmat faptul că Inspectoratul Școlar Județean Cluj a luat în calcul unele variante pentru noul an școlar, înainte de declarația președintelui, Klaus Iohannis, privind cele trei scenarii de desfășurare a activităților, în funcție de situația epidemiologică la nivelul fiecărui județ.

„Am avut video-conferințe cu directorii și le-am solicitat să analizeze la nivelul fiecărei unități, în discuțiile cu consiliul profesoral, o variantă viabilă de desfășurare a cursurilor, cu păstrarea acestor măsuri de distanțare fizică de un metru. Fiecare să-și analizeze suprafețele din sălile de clasă și să vadă dacă elevii ar putea să vină cu toții la școală, dacă au nevoie de două schimburi, dacă au toată infrastructura și logistică necesară pentru a merge pe o variantă hibrid”, a declarat inspectorul școlar general, Marinela Marc.


Fiecare școală este diferită

Această decizie a fost luată din mai multe motive, printre care infrastructura clădirilor și specialitățile școlilor:

„Era greu de luat o decizie la nivel național și chiar la nivel de județ. Sunt clădiri cu posibilități diferite, sunt zone cu acces la tehnologie diferit, sunt licee cu specific diferit. La liceul de muzică, unde se lucrează copilul și instrumentul sau la liceul cu program sportiv. I-am rugat, în funcție de posibilitățile pe care le au să-și propună fiecare un program viabil, cu prioritatea de a veni la școală”, a explicat aceasta.


În județul Cluj, învățământul față în față se va desfășura în proporție de 50%, mai exact 101 școli. Majoritatea dintre acestea se află în mediile rurale, unde nu sunt mulți elevi într-o clasă, însă există unele școli și în Cluj-Napoca. Alte 109 școli vor funcționa pe varianta hibrid – o parte dintre elevi merg la școală, alții vor avea posibilitatea să participe activ la clasă, dar online, de acasă, urmând ca cele două grupe să facă cu schimbul.

Clasele primare și terminale au prioritate

Clasele primare, cât și clasele a VIII-a și a XII-a vor merge integral la școală. Fiecare unitate de învățământ și-a regândit spațiile de predare pentru aceste clase, astfel încât să poată fi ținute cursuri, în condiții de siguranță. Astfel, se vor ține cursuri în biblioteci, săli mari, laboratoare.


Clasele intermediare, a V-a – a XI-a, se va organiza în funcție de posibilitățile unităților de învățământ, unde se poate integral, unde se poate hibrid.

S-au analizat situațiilor școlilor, în colaborare cu primăria și se asigură echipamentul necesar pentru o parcurgere cât mai normală a anului școlar, pentru cei care vor face școala online.


„De data aceasta, activitatea să fie într-adevăr online. Orarul stabilit la 1 septembrie să fie cunoscut de copii și să nu conteze că sunt la școală sau acasă. Să știe care le este orarul, să participe la activități și nu mai gândim din mers, să trimitem teme prin SMS sau pe grupuri de whatsapp”, a spus Marinela Marc.

„Am avut o discuție cu domnul primar ca să mă întrebe dacă au mai apărut noutăți, dacă în afară de tehnologie mai e nevoie să asigure altceva, pentru siguranța copiilor. Ne-am gândit că poate n-ar fi rău să facem o dezinfecție a curților, pe care școlile nu pot să o acopere.”

Școala va începe în 14 septembrie

„Părinții nu trebuie să aibă nici o emoție. Noi am vrut să eliminăm statul în fața calculatorului 6 ore pe zi pentru că din experiența acestui semestru, din chestionarele aplicate a reieșit că în proporție foarte mare nu-și doresc învățământ exclusiv online. Din declarațiile copiilor și ale părinților, reieșea clar că copiii sunt obosiți, sunt distrași, că nu mai au chef și sunt apatici.”

Astfel, școlile iau diferite măsuri, decalează orele de curs și pauzele.

„Să nu ne îmbulzim nici în curtea școlii, nici pe coridoare. Cu siguranță va fi greu la școală pentru personal, să fie printre copii, să se asigure că se păstrează distanța. Va fi un program cu pauze decalate, ca să nu iese toți copiii în pauze prin curte sau pe coridoare. Nu va fi simplu, dar ne dorim ce e mai bine pentru ei, iar pentru ei e vital să vină la școală.”

Vor fi organizate inspecții în toate școlile, pentru a se asigura că sunt luate măsuri de distanțare și igienă.

„Vom începe monitorizare școlilor. Cred că școlile s-au săturat cât le-am vizitat înaintea examenelor. În toate școlile există gel, există măști, mănuși.”

Citește și:

Termenul de livrare al tabletelor este 10 septembrie! O să fie achiziționate și laptopuri

 

Guvernul oferă bani părinților dacă școala unde învață copilul își suspendă cursurile

 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter