Educație

Începe Evaluarea Națională la clasa a patra. Ce reguli trebuie să respecte elevii clujeni la examen?

Marți, 18 mai, începe Evaluarea Națională la clasa a IV-a, prima probă fiind susținută la Limba română. Elevii clujeni vor fi așezați câte unul în bancă și se va evita interacțiunea copiilor din clase diferite. Peste 6.000 de elevi din Cluj vor participa la examen.

 

 


Marți, 18 mai, elevii claselor a IV-a din Cluj vor susține prima probă scrisă a examenului de Evaluare Națională, la disciplina Limba română. Miercuri, 19 mai, se va desfășura proba scrisă la Matematică, iar elevii care studiază în limba minorităților naționale vor susține joi, 20 mai, proba scrisă la Limba maternă.

 


Probele scrise vor începe la ora 9.00, iar accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. În ceea ce privește regulile impuse în contextul pandemiei de coronavirus, elevii vor fi așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, la nivelul aceleiași clase, pentru a se evita interacțiunea copiilor din clase diferite.

Elevii vor fi supravegheați video 

Pentru elevii claselor a IV-a, timpul alocat elaborării fiecărei lucrări scrise este de 60 de minute, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de clasă în care se vor susține probele scrise din cadrul Evaluării Naţionale la finalul clasei a IV-a, în anul şcolar 2020-2021, au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio, transmit reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Cluj. 


În total, la nivelul județului Cluj, 6.349 de elevi din clasele a IV-a vor susține evaluarea specifică la finalul ciclului primar. La nivelul municipiului Cluj-Napoca, Evaluarea Națională la finalul clasei a IV-a, va fi susținută de către 3.309 elevi. 

CITEȘTE ȘI


Peste 6.000 de elevi au lipsit la simularea examenului de Evaluare Națională din cauza incidenței ridicate de COVID-19

abonare newsletter