Educație

UBB a fost dată în judecată pentru discriminare

Universitatea „Babeș-Bolyai” a fost dată în judecată, conform unui comunicat al celor de la StudentHub.

Potrivit unui comunicat al celor de la StudentHub, drepturile studenților de la UBB sunt încălcate.

„Un grup de studenți din Centrul Universitar Cluj-Napoca, în speță de la Universitatea „Babeș-Bolyai” și nu numai, au hotărât să acționeze împotriva unei hotărâri neconstituționale și ilegale, lipsite de orice logică și fundament științific emise de către Senatul UBB. Această hotărâre vizează blocarea accesului nemijlocit la cursuri pentru studenții nevaccinați sau netestați după ce, în această vară, conducerea UBB a generat un antecedent grav prin aceea că, doar studenții vaccinați s-au putut caza în căminele UBB.


În condițiile în care drepturile studenților sunt încălcate flagrant prin faptul că li se impun restricții cu vădit caracter discriminator și, mai mult, acestea nu sunt și nici nu pot fi justificate prin argumente științifice valide de ordin medical, studenții au solicitat conducerii Universității Babeș-Bolyai suspendarea în regim de urgență a acestei hotărâri ilegale, ilogice și profund discriminatorii.

Vaccinarea nu constituie în prezent, fapt demonstrat fără putință de tăgadă prin studii științifice oficiale, o soluție prin care se garantează imunizarea și mai mult de atât studii recente au arătat că și persoanele vaccinate transmit virusul ca cele nevaccinate. Realitatea demonstrează cu prisosință faptul că, în Israel, care este una dintre țările cu cel mai mare procent de vaccinați din lume, procentul de infectări la persoanele vaccinate este mult mai mare decât a celor nevaccinate, acestea manifestând chiar forme extrem de grave de Covid-19, în raport de persoanele nevaccinate.


Testarea utilizând testele de tip RT-PCR pe lângă faptul că nu furnizează date valide, fapt demonstrat de către practica medicală efectivă precum și de nenumărați oameni de știință, are și dezavantajul că este invazivă și poate cauza și chiar cauzează alte afecțiuni. Aici nemaivorbind de faptul că testele trebuiesc să fie achitate de către studenții și trebuie efectuate la fiecare trei zile.

Mai mult de atât în SUA după ce 18 luni au identificat fals-pozitiv persoanele cu Covid-19, testele PCR vor fi retrase în decembrie din practică pentru că nu diferențiază SARS-Cov-2 de virusul ce cauzează gripa sezonieră. CDC spune că laboratoarele de analize medicale vor putea folosi, pentru depistarea Sars-Cov-2, alternative autorizate de Agenţia pentru Alimente şi Medicamente (Food and Drug Administration – FDA) din Statele Unite. CDC recomandă clinicilor să folosească testele care poate identifica și diferenția COVID-19 și gripa sezonieră. Aceste noi teste se numesc „Flu SC2” și pot identifica Covid-19, Gripa A și Gripa B.


Prin urmare vaccinarea, precum și utilizarea testelor de tip RT-PCR nu garantează în nici un fel securitatea medicală. În condițiile în care imunitatea dobândită în mod natural a fost, este și va fi singura în măsură să asigure securitatea imunologică, iar imunitatea de turmă este singura soluție cu adevărat validată de către istoria medicală, studenții doresc să participe fizic la cursuri și consideră că prezența lor nu va impieta cu nimic securitatea medicală a colegilor care au ales să se vaccineze și care ar trebuie să fie protejați de vaccinul făcut, conform chiar autorităților medicale.

Reamintim faptul că în Centrul Universitar Cluj-Napoca USAMV-ul spre deosebire de UBB nu a adoptat nici o hotărâre restrictivă legată de
prezența studenților la cursuri sau de cazarea în cămine. Toți studenții din cadrul Universității Babeș-Bolyai care doresc să se alăture acțiunii în instanță pot să contacteze grupul de inițiativă la adresa de email studenthub@protonmail.com” potrivit unui comunicat al organizatorilor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter