Educație

Peste 67% din totalul școlilor din România vor începe mâine școala în format fizic

Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că 67,79% din numărul total al unităţilor de învăţământ, de stat şi privat, au decizie de desfăşurare a cursurilor cu prezenţă fizică, începând de luni.

În această situaţie se află 4.847 de unităţi de învăţământ, cu un număr total de peste două milioane de elevi şi preşcolari.

Sorin Câmpeanu a precizat că informaţiile exacte privind modul în care vor reîncepe cursurile sunt disponibile pe site-urile fiecărui inspectorat şcolar. El a dat ca exemplu municipiul Bucureşti, unde sunt şi 27 de unităţi de învăţământ care au cerut intrarea în regim online, deşi aveau peste 60% rată de vaccinare a personalului.


Ministrul anunţa vineri, într-o conferinţă de presă, că şcoala va începe pe 8 noiembrie pentru toţi elevii şi preşcolarii atât din învăţământul de stat, cât şi privat, menţionând că se vor desfăşura cursuri cu prezenţă fizică în unităţile în care rata de vaccinare anti-COVID a întregului personal este de peste 60%. În situaţia în care vor fi probleme legate de resursa umană sau de infrastructură, indiferent dacă rata de vaccinare a personalului este de peste 60%, există în continuare posibilitatea ca şcolile respective să solicite desfăşurarea cursurilor online.

Ultimele Stiri
abonare newsletter