Ministerul Educaţiei Naţionale a aprobat calendarul de desfăşurare a examenului de Bacalaureat în anul şcolar 2018-2019. Prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2019 începe luni, 3 iunie, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A).
A doua etapă de admitere în învăţământul profesional de stat şi în învăţământul dual începe, vineri, iar înscrierea elevilor se derulează în două faze, anunţă, Ministerul Educaţiei, precizând că au rămas peste 20.000 de locuri libere. Elevii pot primi lunar o bursă în valoare de minim 200 de lei.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că alte 320 de noi locuri în creşele din Cluj-Napoca vor fi date în folosinţă până în 2020. Astăzi de la ora 17.00 are loc la Primărie o dezbatere publică pe marginea noului regulament de înscriere a copiilor în creșele din oraş.
Sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat a continuat cu proba obligatorie a profilului, respectiv Istorie în cazul elevilor de la profilul uman şi Matematică, pentru elevii de la profilul real. Primele rezultate vor fi afişate pe 1 septembrie. În judeţul Cluj, la proba de profil - -matematica sau istorie – au fost înscrişi 640 elevi.
Sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat continuă, miercuri, cu proba obligatorie a profilului, respectiv Istorie în cazul elevilor de la profilul uman şi Matematică, pentru elevii de la profilul real. Primele rezultate vor fi afişate pe 1 septembrie. În judeţul Cluj, la proba de profil - -matematica sau istorie - sunt înscrişi 640 elevi.
Sesiunea a doua a Bacalaureatului 2018 începe luni, 20 august, cu proba la Limba şi Literatura Română, urmată, pe 21 august, de proba la Limba şi Literatura maternă, potrivit calendarului anunţat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). La proba de luni în judeţul Cluj s-au înscris 508 elevi, din care au fost prezenţi 401, 105 au fost absenţi şi doi au fost eliminaţi.
BAC 2018, sesiunea de toamnă. Sesiunea a doua a Bacalaureatului 2018 începe luni, 20 august, cu proba la Limba şi Literatura Română, urmată, pe 21 august, de proba la Limba şi Literatura maternă, potrivit calendarului anunţat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).
Peste 45.000 de candidaţi sunt aşteptaţi să participe, începând de luni, 20 august, la probele celei de-a doua sesiuni a examenului naţional de Bacalaureat 2018, a anunţat joi, printr-un comunicat de presă, Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).