Ministrul delegat pentru Învăţământul Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, afirmă că România este datoare să transforme universităţile în poli de cercetare, dezvoltare şi inovare, aceasta fiind singura şansă de dezvoltare a acestei zone a Europei.
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) anunţă intrarea în grevă japoneză în solidaritate cu protestele cadrelor didactice, miercuri, 6 noiembrie. Ei cer guvernanţilor alocarea a 6% din PIB pentru educaţie.
Universitatea Babeş-Bolyai va organiza, în anul 2015, ce-a de-a XIII-a ediţie a conferinţei internaţionale „European Culture”, decizia fiind luată ca urmare a prezenţei delegației UBB la Barcelona, cu prilejul celei de-a XII-a ediţii a acestei manifestări, desfăşurată în perioada 24-26 octombrie.
Peste 5000 de profesori din județul Cluj se află, începând de luni, în grevă japoneză pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la situația din învățământ. Aceștia cer alocarea, începând cu anul 2014, a minimum 6% din P.I.B. pentru educație, modificarea Legii educației naționale, adoptarea unei legi de salarizare, dar și depolitizarea învățământului.
Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică a Universității Babeş-Bolyai organizează cea de-a V-a ediţie a Zilei Porţilor Deschise, în data de 26 octombrie 2013. Evenimentul se va desfăşura în intervalul orar 10-16 la sediul facultății din Cluj-Napoca, strada Arany Janos, nr 11.
Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, împreună cu Carl Vinson Institute of Government și James M. Cox Jr. Center for International Mass Communication Training and Research (University of Georgia, SUA) organizează, în premieră în România, un program post-universitar adresat persoanelor interesate de managementul comunicării în sectorul public.