Electric Castle

Electric Castle 2024 a fost cu „de toate”: „Este un loc unde furtunile aduc doar zâmbete”

Electric Castle 2024 a fost la pachet cu noi momente incendiare pe scene, aceleași mulțimi imense și multă distracție.

Electric Castle 2024 a fost cu „de toate” | Foto: Roxana Maura - monitorulcj.ro Electric Castle 2024 a fost cu „de toate” | Foto: Roxana Maura - monitorulcj.ro

 

 


EC10 a ajuns la final, iar organizatorii au venit cu videoclipul de mulțumire.

 


Timp de 5 zile, domeniul Banffy din Bonțida a fost centrul zero al distracției. Sute de mii de festivalieri veniți din colțurile lumii s-au distrat și au dansat.

CITEȘTE ȘI:
EXCLUSIV. Cine este Norbert, tânărul care a urcat pe scena Electric Castle alături de Bring Me The Horizon. Mii de festivalieri l-au aplaudat. VIDEO

Organizatorii festivalului au postat pe pagina oficială de Facebook videoclipul de mulțumire.


„De ce avem sentimentul de tristețe după festival? Poate doar pentru că ne-am dori ca toate zilele noastre să fie ca acele zile la castel. #TheWorldWeLongFor este un loc de bucurie, acceptare și dragoste, unde fiecare pas îți inspiră simțurile. Este un loc unde poți să te întâlnești întâmplător cu senzații virale sau cu persoane pe care le admiri, iar acestea sunt fericite să facă o poză. Este locul unde un gigant al baschetului poate să cânte dubstep. Este un loc unde furtunile aduc doar zâmbete. Este locul unde penele de curent nu pot opri oamenii să se distreze. Un loc unde artiști din medii diverse întâlnesc oameni cu gusturi muzicale diverse și se leagă prietenii. Credem că am creat această lume împreună în timpul nostru la castel anul acesta. Locul unde nu erai doar tu la festival, ci cu inima deschisă, la cel mai autentic și viu tu. Nu lăsa acea persoană în urmă. Ia-o cu tine și las-o să strălucească în viața ta de zi cu zi. Pentru că lumea pe care ne-o dorim nu este doar un loc de vizitat o dată pe an. Ci o realitate pe care o putem crea în fiecare zi, prin fiecare interacțiune și alegere pe care o facem. Ai dovedit că este posibil. Acum, mergi și fă ca asta să dureze! Mulțumim”, au scris organizatorii.

274.000 de persoane s-au bucurat de EC10

Electric Castle a încheiat cea de-a 10 ediție cu cel mai mare număr de participanți din istoria sa: festivalul a atras, anul acesta, 274.000 de participanți, consolidându-și reputația ca unul dintre cele mai importante festivaluri de muzică din România.


A fost un final spectaculos pentru o ediție trăită la maxim. Superstarul internațional Sean Paul a convins publicul că toate hit-urile adunate în cei peste 30 de ani de carieră sunt la fel de actuale si azi, în timp ce enigmatica Sevdaliza a captivat audiența cu amestecul ei unic de sunete electronice și experimentale. 

Poate cea mai iubită trupă românească, Subcarpați, a făcut ca mulțimea să danseze până la ultimul minut în fața scenei principale. După un moment surpriză în timpul zilei, când au avut un concert spontan sub stejarul de lângă castel, Palaye Royale au umplut până la refuz spațiul din Hangar, o probă în plus că, în Electric Castle, rock-ul e la el acasă. În cele 5 zile de festival, peste 200 de artiști au evoluat pe cele 10 scene din Electric Castle. 


CITEȘTE ȘI:
Electric Castle a ajuns la final. 274.000 de persoane s-au bucurat de cele 5 zile de festival.

„Electric Castle a fost și continuă să fie mai mult decât un festival de muzică. Este despre crearea unei comunități și a unei experiențe care rezonează cu oamenii mult timp după ce festivalul se încheie. Suntem recunoscători tuturor artiștilor care au făcut eforturi enorme să ajungă în fața publicului, în ciuda a zeci de ore în care au stat blocați în aeroporturi, participanților care ne-au înțeles eforturile și partenerilor care au făcut ca ediția din acest an să fie atât de specială”, spune Tudor Costinaș, director comunicare Electric Castle. 

Primele abonamente pentru ediția 2025 a festivalului au fost puse în vânzare, astăzi, în ediție limitată. Prețul unui abonament pentru 5 zile pornește de la 89 de Euro. Publicul are și opțiunea de a-și rezerva biletul, optând pentru plata în rate, cu o primă plată de doar 35 de Euro. 

Toate detalii despre campania Super Early Birds se găsesc pe www.electriccastle.ro

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Ne vedem în 2025! Electric Castle a scos la vânzare biletele pentru EC11.

Concertul la care toate piesele au fost hituri. Sean Paul a transformat Electric Castle într-un gigantic ring de dans! FOTO/VIDEO

Ultimele Stiri
abonare newsletter