Externe
România va fi sancționată de Comisia Europeană. Nu a comunicat transpunerea Directivei privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată a părinţilor
România nu a notificat transpunerea Directivei privind echilibrul dintre viaţa profesională şi privată a părinţilor. Comisia Europeană declanşează procedura de infringement.
România nu a notificat transpunerea Directivei privind echilibrul dintre viaţa profesională şi privată a părinţilor / Foto: depositphotos.com
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a declanşat o procedură de infringement împotriva României şi a altor 18 state membre pentru că nu au notificat măsurile naţionale pentru transpunerea completă a Directivei (UE) 2019/1158 privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată a părinţilor şi îngrijitorilor, până la termenul limită de 2 august 2022, informează un comunicat al Executivului comunitar.
Directiva îşi propune să asigure egalitatea în participarea pe piaţa muncii prin încurajarea împărţirii egale a responsabilităţilor de îngrijire între părinţi.
A fost introdus concediul de paternitate pentru tați
A fost introdus concediul de paternitate, asigurându-se că taţii au dreptul de a lua cel puţin zece zile lucrătoare de concediu de paternitate în jurul momentului naşterii copilului. Directiva stabileşte, de asemenea, un minimum de patru luni de concediu pentru creşterea copilului, cel puţin două din cele patru luni netransferabile de la un părinte la altul.
Acesta stabileşte cinci zile lucrătoare pe an de concediu pentru fiecare angajat care asigură îngrijire personală sau sprijin unei rude sau persoane care locuieşte în aceeaşi gospodărie şi oferă tuturor părinţilor care lucrează a copiilor cu vârsta de cel puţin opt ani şi tuturor îngrijitorilor dreptul de a solicita aranjamente flexibile de lucru.
Comisia Europeană a trimis o scrisoare de punere în întârziere către 19 state membre (Belgia, Cehia, Danemarca, Germania, Irlanda, Grecia, Spania, Franţa, Croaţia, Cipru, Letonia, Luxemburg, Ungaria, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia şi Slovacia) deoarece nu au notificat măsurile naţionale pentru transpunerea completă a a Directivei (UE) 2019/1158, până la termenul limită de 2 august 2022.
Foto: depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: