Externe

Trei soldați americani uciși și zeci de răniți în urma unui atac cu drone asupra unei baze americane din Iordania.

Trei militari americani au fost ucişi şi peste 30 de răniţi, duminică, într-un atac cu dronă asupra trupelor SUA staţionate în nord-estul Iordaniei în apropierea frontierei cu Siria.

Președintele SUA Joe Biden/Foto: Joe Biden Facebook.com Președintele SUA Joe Biden/Foto: Joe Biden Facebook.com

 

 


Preşedintele american, Joe Biden, a atribuit atacul grupărilor pro-iraniene.

 


„Astăzi, America are inima grea. Noaptea trecută, trei militari americani au fost ucişi, şi mai mulţi răniţi într-un atac cu dronă asupra forţelor noastre bazate în nord-estul Iordaniei, a anunţat Biden într-un comunicat.

„În timp ce adunăm elementele acestui atac, ştim că a fost efectuat de grupări militante radicale susţinute de Iran care operează în Siria şi Irak. Să nu aveţi nicio îndoială: cei responsabili vor fi traşi la răspundere într-un moment şi într-un mod pe care le vom alege”, a adăugat liderul de la Casa Albă.


Potrivit unui bilanț provizoriu sunt trei morți și 34 de răniți, însă oficialii americani avertizează că cifrele ar putea crește în continuare. Soldații răniți, marea lor majoritate rezerviști care asigurau o bază logistică, au fost evaluați medical pentru a se verifica dacă aceștia au suferit „leziuni cerebrale”. Drona kamikaze a lovit în apropierea locuințelor avanpostului.

Este prima dată când soldaţi americani sunt ucişi în Orientul Mijlociu de la începutul războiului între Israel şi gruparea palestiniană Hamas în Fâşia Gaza, o evoluţie ce provoacă temeri cu privire la escaladarea tensiunilor deja foarte ridicate.


Iranul a neagat ulterior orice implicare în atacul mortal cu drone asupra bazei americane din Iordania, după ce președintele american Joe Biden a indicat milițiile proiraniene ca fiind responsabile și a promis că „va exista un răspuns”.

Guvernul iordanian a condamnat printr-o declarație publică atacul asupra militarilor americani din apropierea graniței sale cu Siria, calificându-l drept un „atac terorist”. Guvernul iordanian a adăugat că cooperează cu SUA pentru a securiza granița și pentru a lupta împotriva terorismului.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Donald Trump ar fi spus că SUA nu vor ajuta Europa dacă va fi atacată: „NATO este mort şi noi vom pleca”

Ultimele Stiri
abonare newsletter