Externe
Avertismentul Germaniei. Evoluțiile recente din Republica Moldova, similare cu cele de la începutul conflictului dintre Ucraina și Rusia.
Ministrul german de externe Annalena Baerbock consideră că evoluţiile recente din Republica Moldova le reflectă pe cele de la începutul conflictului dintre Ucraina şi Rusia din urmă cu câţiva ani, când Moscova a anexat ilegal peninsula Crimeea.
în imagine: Miting pro-european la Chișinău, Mai 2023/Foto: PAS Facebook.com
Aceste declaraţii au fost făcute după ce conducătorii pro-ruşi din regiunea separatistă transnistreană a Republicii Moldova au cerut Rusiei „protecţie”, potrivit informaţiilor apărute în presă.
CITEȘTE ȘI:
Transnistria cere „protecție” Federației Ruse după aprobarea rezoluției pentru susținerea „suveranității” regiunii. Ce decizie va lua Putin?
Un congres al regiunii separatiste nerecunoscute la nivel internaţional, care se învecinează cu Ucraina, a votat miercuri în favoarea unei rezoluţii în acest sens, a informat presa de la Chişinău.
Potrivit rezoluţiei, Transnistria doreşte să se adreseze Consiliului Federaţiei Ruse şi Dumei de Stat „cu o solicitare de implementare a măsurilor de protejare a Transnistriei în faţa presiunii tot mai mari din partea Moldovei”.
Ce aşteaptă exact Tiraspolul de la Rusia nu a fost clar imediat.
Scenariul din Ucraina, aplicat și în Moldova
Şefa diplomaţiei germane a făcut joi paralele cu evoluţiile din estul Ucrainei din urmă cu câţiva ani, când minorităţile au fost instrumentalizate de către preşedintele rus Vladimir Putin pentru a ajuta la pregătirea invadării pe scară largă a Ucrainei în 2022.
CITEȘTE ȘI:
Șeful Armatei solicită pregătirea populației pentru extinderea războiului de la granițele României. „Rusia nu se va opri aici”.
„Referendumuri false, proceduri false pentru a destabiliza o altă ţară sunt o încălcare a dreptului international”, a afirmat Baerbock. Ministerul este de mult timp conştient de destabilizarea Republicii Moldova din exterior, a adăugat ea.
Baerbock a subliniat că doreşte să sprijine Republica Moldova în dreptul ei la integritate teritorială.
În 2014, Moscova a anexat ilegal peninsula Crimeea după ce a organizat un referendum în care cetăţenii au fost întrebaţi dacă doresc să adere la Federaţia Rusă. Nici referendumul, nici anexarea Crimeei nu au fost recunoscute la nivel internaţional.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: