Externe
Atenționare de călătorie pentru românii care merg în Bulgaria. Transportul cu feribotul la vama Oryahovo – Bechet, suspendat temporar.
Atenționare de călătorie pentru românii care merg în Bulgaria. Transportul cu feribotul la vama Oryahovo – Bechet, suspendat temporar.
Transportul cu feribotul la vama Oryahovo – Bechet, suspendat temporar. | Foto: Poliţia de Frontieră Română - Facebook
Cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Grecia sau Turcia sunt informaţi de Ministerul Afacerilor Externe că, activitatea de transport cu feribotul este suspendată temporar la traversarea fluviului Dunărea pe la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Oreahovo-Bechet, din cauza nivelului scăzut al Dunării.
În acest context, este recomandată folosirea tuturor celorlalte puncte de frontieră deschise traficului internaţional la frontiera româno-bulgară, după cum urmează: Vidin - Calafat, Kardam - Negru Vodă, Durankulak - Vama Veche, Silistra - Ostrov Călăraşi, Dobromir - Krushari şi Kainardzha - Lipniţa (aceste două puncte funcţionează cu orar 8,00 - 20,00 şi doar pentru autovehicule cu masa totală admisă de până la 3,5t), Nikopol - Turnu Măgurele (feribot), Svishtov - Zimnicea (feribot), Aydemir (Silistra) - Chiciu (Călăraşi) (feribot) şi Ruse - Giurgiu.
CITEŞTE ŞI
România, pe locul 44 în clasamentul privind calitatea vieţii. Țara noastră a fost depășită de Bulgaria.
Cetăţenilor români care tranzitează punctul de frontieră Ruse li se recomandă să ia în calcul posibilitatea creşterii timpului de aşteptare la trecerea frontierei, la taxa de pod, în contextul în care, din data de 10 iulie, autorităţile bulgare desfăşoară lucrări de reparaţie a căii de rulare a podului peste Dunăre.
Ministerul Afacerilor Externe aminteşte că de la 5 iulie taxa de pod poate fi plătită şi în sistem online, numai pentru autovehiculele cu capacitate de transport de persoane de până la 8+1.
CITEŞTE ŞI
Romania și Bulgaria sunt campioane în UE la creşterea preţului la carne în ultimul an
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: