Externe

Noii lideri ai UE, în vizită la Kiev în prima zi de mandat: „Am venit să transmitem un mesaj clar”

Şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, şi preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, ambii numiţi recent, au sosit duminică la Kiev pentru o vizită simbolică de sprijin pentru Ucraina, în prima zi a mandatului lor.

Noii lideri ai UE, în vizită la Kiev în prima zi de mandat| Foto: Kaja Kallas - Facebook Noii lideri ai UE, în vizită la Kiev în prima zi de mandat| Foto: Kaja Kallas - Facebook

 

 


Şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, şi preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, ambii numiţi recent, au sosit duminică la Kiev pentru o vizită simbolică de sprijin pentru Ucraina, în prima zi a mandatului lor, informează AFP, Reuters şi dpa.

 


În timpul vizitei lor cu un caracter marcant simbolic, cei doi lideri europeni intenţionează să se întâlnească cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru a-i da asigurări în ceea ce priveşte sprijinul Uniunii Europene în contextul războiului total al Rusiei împotriva Ucrainei, care a început în februarie 2022.

„Am venit să transmitem un mesaj clar: suntem alături de Ucraina şi continuăm să-i oferim tot sprijinul”, a declarat Antonio Costa, fost premier portughez, jurnaliştilor care îl însoţesc, între care şi AFP.


Costa a adăugat că acest sprijin include ajutor umanitar, financiar, militar şi diplomatic, relatează dpa.

Noul preşedinte al Consiliului European a mai declarat că, în afară de războiul în curs, un alt subiect va fi „viitorul european comun” şi intenţia Ucrainei de a adera la UE.


Potrivit Reuters, Costa a postat totodată un mesaj pe platforma X, în care a scris că „din prima zi a războiului, UE a fost alături de Ucraina”. „Din prima zi a mandatului nostru, ne reafirmăm sprijinul neclintit faţă de poporul ucrainean”, a adăugat el.

Costa şi Kallas şi-au preluat oficial mandatele la miezul nopţii, împreună cu noua echipă de comisari din cadrul celui de-al doilea mandat al preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.


Cei doi îl înlocuiesc pe fostul preşedinte al Consiliului European Charles Michel şi respectiv pe fostul şef al diplomaţiei europene, Josep Borrell, în urma alegerilor europene din iunie.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Kiev: Rusia a folosit pentru prima dată o rachetă intercontinentală în atacul asupra orașului Dnipro

Scenariul din Ucraina, aplicat în Moldova? Ministrul rus de Externe: „Regimul de la Chișinău calcă pe urmele celui de la Kiev. Vrea să anexeze Moldova la România”.

abonare newsletter